ernest_et_celestine.jpg În perioada 24 – 27 octombrie, la Cinematograful „Gaudeamus” din capitală va avea loc cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film Animat „Anim’est Chișinău’. Organizatorii au pregătit pentru spectatori un program extrem de ofertant.Deschiderea oficială va avea loc la ora 19.00, cu Animaţia franco-belgiană „Ernest et Célestine”, regizata de Stéphane Aubier şi Vincent Patar, careîmpreună cu Benjamin Renner au lansat anul trecut animaţia bazată pe îndrăgita serie de cărţi pentru copii a scriitoarei Gabrielle Vincent, cu un scenariu semnat de scriitorul francez Daniel Pennac. Rezultatul e un film 2D care îi va unge pe suflet pe fanii animaţiei old school cu un vizual fidel stilului ilustraţiilor seriei de cărţi și cu personaje adorabile ce par desenate în acuarelă. Célestine este o șoricică de la orfelinat, unde învaţă constant să se teamă de urși, inamicul numărul unu al speciei ei, dar ajunge să se împrietenească fix cu unul dintre ei, muzicianul Ernest – un uriaș blând cu vocea actorului Lambert Wilson.
În epoca filmelor 3D, „Anim’est”propune o animaţie cu un farmec clasic, o poveste îndrăgită de cinefilii tineri, și savurată de spectatorii adulţi care își vor aminti cu siguranţă de desenele animate și cărţile ilustrate ale copilăriei.Animatia „Ernest et Célestine” a avut premiera anul trecut la Cannes, în competiţia Quinzaine des Réalisateurs, unde a primit și o menţiune specială, dar cea mai importantă distincţie a sa a fost premiul César pentru Cel mai bun film de animaţie în 2013. Printre festivalurile care l-au avut în selecţie se numără și Toronto IFF, Hong Kong IFF sau Animafest Zagreb.De asemenea, iubitorii de animație vor putea viziona și „ParaNorman,”regizat de Sam Fell (The Tale of Despereaux, Flushed Away) și Chris Butler, al doilea proiect de anvergură lansat pe ecrane de studioul Laika.Filmul a primit numeroase distincţii, precum Marele Premiu și Premiul Publicului la Zagreb 2013 sau Premiul publicului și Premiul Unicef pentru scenariu la Annecy în 2012.Festivalul de Film Animat „Anim’est Chișinău” este organizat de Estenest și ALTFilm , cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român, în parteneriat cu Alliance Française de Moldavie și Primăria Municipiului Chișinău.La eveniment sunt așteptați toți iubitorii de animație!
Anna Casian - Musteață