Poți fugi, dar nu te poți ascunde …
***
Ați hotărât că viitorul vostru împreună nu mai are lumină la capătul tunelului neînțelegerilor. Și ați început să vă separați tot ce aveați –
planurile, visele, amintirile, lucrurile, stele, nopțile, zilele, apusurile și răsăriturile de soare, oamenii idragi – aceștia sunt ai tăi, iar aialalți sunt doar ai mei, până ați ajuns să împărțiți și universurile. În universul tău despărțit nu mai ardea nici o stea, amintire sau vis a ceea ce ați fost odată. Ai început să îți regândești propria lume ca o fortăreață, în care umbra trecutului nu avea voie să pătrundă, ca un cer în care aveau voie să lumineze doar stele galbene și roșii, nu și albastre, ca o carte din care ștergeai personajele, pasajele și acțiuni pentru că întotdeauna te-a tentat rolul de micul Dumnezeu. În lumea ta nouă, ți-ai creat scenarii și idei în care îți spuneai tare și sigură pe tine: ”Altfel nu se poate, Va fi doar așa.” Și ai început a crede aproape păgân, în lumea ta nouă, în faptul că tu ești îngerul, iar el este demonul, că niciodată, dar niciodată….
Și lumile voastre iar s-au întîlnit, amintirile au explodat într-un foc de artificii, iar cărămizile fortăreții au început a cădea, una câte una…
***
Și atunci te-ai trezit cu universul pe jumătate dărâmat și cu o constelație de întrebări la care căutau într-o agonie răspunsurile, iar ele se aflau acolo unde nici nu te așteptai, acolo te puteai întoarce oricând – la casa propriului suflet.
***
De tine, de el, de ceea ce ați fost voi doi, de ceea ce a fost frumos, de ceea ce ați trăit împreună, de momentele fericite.
***
Viața uneori ne oferă nu doar surprize, ci și daruri - darul de a învăța că nimic nu dispare, ci se transformă, exact cum o iubire poate naște două universuri mai mature și mai luminoase.
