Astăzi este acalmie totală, așa cum se așterne liniștea după furtună. Norii și-au descărcat toată electricitatea, predomină starea de nepăsare. Nu-mi este poftă de nimic, nu vreau să visez, nici să meditez. Eu caut să mă izolez, pentru că încercările mele de a reînnoi „vechiul” din interiorul meu m-au obosit enorm, (dar nu vreau să pretind la odihnă).
Parcă nici tristețea nu-i aceea care a fost, e ceva mult mai indiferentă, și tot ea e aceea care mă împinge să caut un refugiu de la TOT ce mă înconjoară.
Eu nu mai vreau nici un fel de îmbrățișări, asta pentru că m-am obosit să le cerșesc, iar dacă mi le-ar oferi cineva din tot sufletul, le-aș accepta.
Necesit să mă eliberez din propriu suflet.
Nu simt în mine azi nici un sentiment, nici unul. Îmi apuc inima cu ghearele și o sfâșii, oricum nu mai am nevoie de ea, nici ea de mine, și nimănui nu-i pasă de iubirea sau căldura din interiorul ei. La ce bun?
Vremea s-a stricat, e întuneric beznă. Nu pot să descriu mai bine vremea de afară decât spunând că e putredă. Este totuși o climă oribilă.
Câteodată mă simt de parcă aș ține în pumn un porumbel și aș simți bătaia speriată a inimioarei lui neliniștite.
Știam mereu că nu există pe lumea asta OM căruia-i voi putea destăinui cea mai neagră umbră din mine, dar încercam să mă conving de multe ori că am greșit. Dar nu, așa este. Ține-ți „acasă” la tine ce-i „al tău” și nu povesti nimănui, oricum n-o să interpreteze corect, ba și o să te mai critice că gândești „aceea” sau simți „cutare”.
Sunt convinsă, ferm convinsă, că nu fac parte din viața nimănui nici măcar 0,1% din ființa mea (deși X’s afirmă că am dedus o concluzie eronată). Iar acum eu asta cred mai tare decât oricând. TU-EȘTI-SINGURĂ. Și gata.
Cine-i prost să se gândească ce mai faci tu astăzi?
Dacă te simți bine? Ai dispoziție? Sau multe altele..
Și tot ce vreau acum e să stau în patul meu cald, să-mi continui de citit cartea, căci doar în ea îmi găsesc „ascunzișul”. Și doar așa o să uit de „mine” însămi.
(Am scris asta, sub adierea acestui sunet trist)
Filed under: Din Viață..., Stare de suflet, Tristețe Tagged: carte, Indiferență, inimă, refugiu, Stare, suflet, toamnă