Se spune că trăim într-o lume de simboluri. Ar fi nimerit să spunem că o lume de simboluri trăieşte în noi. Viitorul este semn şi orice semn este purtător de sensuri. Simbolul e singurul mod de a spune ceea ce nu poate fi exprimat prin alte mijloace. Omul are nevoie de simboluri pentru a aduce incomprehensibilul în sfera tangibilu­lui. Simbolismul este cheia înţelegerii universului spiritual.Simbolul (gr. „symbolon” – semn de recunoaştere) este o imagine bogată în semnificaţii, un semn încărcat cu polivalenţa inepuizabilă a imaginii. Structura sim­bolului presupune două componente: imaginea (obiectul, fiinţa, fenomenul, eveni­mentul ş.a.) şi sensul acesteia, fără de care el, simbolul, nu poate exista. Dacă meta­fora poate fi smulsă din context, simbolul poate fi conceput numai într-un context ce dinamizează un anumit aspect al imaginii simbolice. Poeţii simbolişti se află în căutarea unităţii lumii prin stabilirea analogiilor şi „corespondenţelor” dintre lumea obiectivă şi cea subiectivă. Folosind un sistem de simboluri enigmatice, ei pătrund în adâncurile emoţionale ale sufletului uman, pentru a afirma ideile şi adevărurile „veş­nice”, esenţa existenţei „transcendentale”. Simbolul e folosit pentru comunicarea unui mesaj general-uman important, fiind o modalitate de exprimare concentrată, sintetică şi plastică a vieţii.Specificul simbolului rezidă în forţa extraordinară de generare, relevare şi plasticizare, în expresivitatea emotivă pregnantă. Prin însăşi natura lui, simbolul tin­de să desfiinţeze limitele stabilite şi să reunească punctele extreme în aceeaşi viziune, asemănându-se cu săgeata care zboară fără să se clintească din loc.Descifrarea unui simbol presupune o reconstituire a evoluţiei gândului care aspiră, nădăjduieşte, se teme, suferă sau se bucură imaginându-şi. I. Chevalier crede că „prima funcţie a simbolului este cea de a explora”. Semnificaţia simbolului diferă adesea în funcţie de persoană, precum şi de situaţia acesteia la momentul dat.