Săptămâna asta s-a făcut un an de cînd ne-am legat viețile în fața lui Dumnezeu și a ofițerului stării civile. Un an de cînd e ”cu un Sîrbu în minus și un Pantaz în plus”, vorba lui frate-meo. A trecut foarte repede anul, dar s-au întîmplat atâtea…Și noi suntem alții, parcă. Eu, cu siguranță, sunt mai mare cu 10 kg 
Parcă mai ieri stăteam cuminți în fața preotului, ascultîndu-i predica și rugăciunile de la slujba cununiei:
”Pentru robii lui Dumnezeu, care acum se însoţesc unul cu altul prin taina nunţii, şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăăăăăm!”
Asta este soarta omului, să-și lase și tată, și mamă, și să se unească pentru totdeauna cu cel sortit. ”Ce a unit Dumnezeu omul, să nu despartă”, spune rugăciunea.
”Stăpâne Preasfinte, … binecuvintează nunta aceasta. Şi dă robilor Tăi acestora viaţă paşnică, lungime de zile, înţelepciune, dragoste unuia către altul întru legătura păcii, dar de prunci, seminţie cu viaţă îndelungată, cununa cea neveştejită a măririi, învredniceşte‑i pe dânşii a‑şi vedea pe fiii fiilor lor. Păzeşte viaţa lor fără bântuială. Şi le dă lor din roua cerului de sus şi din belşugul pământului. Umple casele lor de grâu, de vin, de untdelemn şi de toată bunătatea, ca să dea şi celor lipsiţi; şi dăruieşte şi celor ce sunt dimpreună cu dânşii toate cererile cele pentru mântuire…”
”Supuneţi‑vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii…” – aici Mihai m-a strîns de mînă, în semn să ascult cu atenție . Următoarea frazămi-a plăcut mie: ”Bărbaţii sunt datori să‑şi iubească femeile, ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce‑şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi‑a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte”.
N-o să uit nici cupa cu vin pe care a trebuit să-l beau eu, în mare parte, deoarece Mihai, ca un om modest, lua cîte o guriță.
Astfel am săvârşit jurământ înaintea sfântului altar că vom păzi legătura dragostei şi a unirii între noi până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită, şi că nu ne vom abate de la datoriile noastre nici unul, nici altul.
Protectoarea familiei și a casei noastre este Sfînta Maria, pe care o vom sărbători anual pe 21 septembrie.
Nunta noastră a fost mai puțin emoționantă. Poate din cauza că n-am organizat-o în totalitate cum am visat noi. 
A fost vesel, a fost frumos, a fost gustos (zice lumea, că noi n-am prea mîncat), au fost și lacrimi pe alocuri, pe unde de bucurie, pe unde de stres. Dacă am avea ocazia să întoarcem timpul înapoi, am schimba unele nuanțe.
Cu luna de miere am frînat tare și n-am mai avut-o deloc pînă la urmă.
Ulterior evenimentele s-au perindat cu pași rapizi. La două luni după nuntă (în noiembrie) am fost onorați să ținem cununia primilor noștri fini. 
A fost ca-n filme. Doar ei și noi în toată biserica. Au ales și un loc pitoresc: o mănăstire în pădure (la Cuizăuca).
Peste încă 3 luni (februarie) ni s-a împlinit marele vis. Am aflat că vom fi părinți. N-am ținut în secret. N-am putut. Am vrut să afle toată lumea bucuria noastră. 
În iunie ne-am mai îmbogățit cu o pereche de fini. Le-am ținut cununia tot acolo unde ne-am jurat noi credință veșnică: la mănăstirea Țîpova. Le mulțumim pentru că au ales anume acest lăcaș. Noi am zis că toate evenimentele religioase importante din viața noastră, le vom marca acolo.
Acum așteptăm să vină termenul cînd vom face cunoștință cu băiețelul nostru. Mai sunt vreo 8 săptămîni pînă atunci, dar îmi pare o veșnicie.
Să ne ajute și să ne păzească Dumnezeu și mai departe!
P.S. Îi mulțumesc și lui Mihai că e mai bun decît credeam, că mă iubește, că mă respectă, că mă înțelege și … mă rabdă 
