(del blog INFIERNO ALEGRE)
EXTRAVÍO
Perdido, tiro mi rostro al polvo
y a la mañana,
lo arrojo a la locura.
Mis ojos son de yerba y son de incendio.
Mis ojos son banderas y emigrantes.
Perdido, tiro mi rostro al polvo
y a la mañana.
Nazco al fin del camino. Grito.
Y que griten conmigo el camino y el polvo.
¡Qué hermoso es que mi rostro, oh Dios,
se pierda en mí! ¡Qué hermoso que me pierda
yo, colmado de fuego!
¡Oh tumba! ¡Oh final mío
al comenzar la primavera!
RĂTĂCIRE
Rătăcit, îmi arunc chipul în prafși în zorii zilei de mâine,îl las pradă nebuniei.Ochii mei sunt de iarbă și sunt de foc.Ochii mei sunt flaguri și emigranți.
Rătăcit, îmi arunc chipul în prafși în zorii zilei de mâine.Mă nasc la sfârșitul drumului. Țip.Să strige drumul și praful odată cu mine.
Ce frumos e ca înfățișarea-mi, ah Doamne, să se scufunde în mine! Ce frumos să rătăcesc eu, cuprins de flăcări!Ah tombă! Ah sfârșit al meuce va veni odată cu primăvara!