justice.md spart de hackeri

Site-ul lex.justice.md a fost spart de hackeri, sâmbătă seara, pe pagină fiind postat un mesaj al grupărilor intitulate Cold Killers şi Anonimos Algeria, scrie Adevarul.ro/moldova.

În locul paginilor normale lex.justice.md şi justice.md cu titlurile actelor normative şi legilor adoptate de autorităţile Republicii Moldova a apărut un ecran cu fundal negru şi imaginea unei măşti cu inscripţia “Cold Killers“.

În partea de sus era plasat mesajul că această pagină web a fost spartă de JIGsaw. În partea de jos mai este un alt mesaj “[#] Root@JIGsaw: Your system GoT 0wn3d By Anonymous Algeria“, care se finalizează cu expresia “The world is a better place now!” – “Lumea este un loc mai bun acum!” Toate aceste mesaje erau însoţite şi de muzică în stil hip-hop şi rap arabic.

Oleg Efrim, ministrul Justiţiei a declarat pentru “Adevărul” că se depun eforturi pentru restabilirea activităţii paginilor web şi că vor fi luate măsuri pentru protejarea datelor.

Oficialul a precizat că a fost anunţat sâmbătă seara, despre faptul că hackerii au atacat site-urile lex.justice.md şi justice.md. “Aştept încă un raport deplin privind acest atac. În prezent se efectuează lucrări pentru a restabili activitatea paginilor web şi să asigurăm o mai mare protecţie a datelor în astfel de situaţii”, a declarat Oleg Efrim, ministrul Justiţiei. Totodată el a precizat că a convocat de urgenţă o şedinţă la ministerul Justiţiei pentru a evalua impactul şi a decide ce măsuri mai sunt necesare.

Anterior hackerii din gruparea Anonymos s-a remarcat prin atacuri asupra site-urilor guvernamentale din, India Israel, Coreea de Nord, dar şi motoarele de căutare google.ro sau yahoo.ro. Algerian Hackers cuprinde mai multe grupări de hackeri care doar au revendicat sute de atacuri.

The post Site-ul lex.justice.md spart de hackeri appeared first on ITMoldova.