În regiunea pariziană, după ce ai vizitat Castelul Versailles, următorul palat care merită a fi descoperit este, cu siguranţă, Castelul Fontainebleau. Situat la vreo 55 km de Paris (aproximativ o oră şi jumătate cu transportul în comun), Castelul Fontainebleau a fost reşedinţa celor mai importanţi suverani ai Franţei: Ludovic al VII-lea, Filip al IV-lea, Napoleon Bonaparte etc. Se pare că primele menţiuni referitoare la acest castel apar prin secolul al XII-lea, iar suprafaţa acestuia (cu tot cu grădini) ajunge la 30 de ha, prelungită de o pădure de încă 80 de ha, pe vremuri-parcul regal de vânătoare.
Joia trecută, fiindcă am avut parte de o zi liberă în Franţa, ne-am îndreptat spre Castelul Fontainebleau. La ordinea zilei: un picnic şi o plimbare prin grădinile regale, o siestă de-a lungul canalului castelului şi, evident, o vizită a castelului. Le-am cam reuşit pe toate, mai puţin vizitarea castelului care, după numărului persoanelor de la intrare, părea mai mult o misiune ireală. Bănuiesc că era din cauza zilei libere, dar n-am stat mult pe gânduri şi am înlocuit vizita castelului cu o plimbare cu barca pe lacul din Jardin Anglais (Grădina Englezească). Grădinile, deloc aglomerate, ne-au permis să ne bucurăm de liniştea şi vegetaţia din jur. Chiar şi vremea a ţinut cu noi, am avut parte de un cer albastru ziua întreagă.
A fost o zi superbă. Dacă vă doriţi un moment de relaxare în sânul naturii, departe de aglomeraţia din Paris, mergeţi la Fontainebleau! Iar de vreţi să vă simţiţi ca pe vremuri, grădinile se pot vizita şi în caleşti elegante.
Click to view slideshow.
![]()