Stăteam amîndoi în faţa pianului, cîntănd o partitură în 4 mîini. Muzica ta era tulburătoare, apasatăşi intensă ca nopţile negre, a mea era sensibilă, uşoarăşi caldă ca zilele luminoase. Intonaţiile şi notele muzicale dansau un vertigo haotic, cautînd să gasească momentul în care ambii ne-am fi oprit pentru o secundă şi ne-am fi ascultat muzica fiecăruia, am fi scris o appassionata şi am fi cîntat-o perfect, într-o noaptea cu soare plin ….
***
Ne-am trezit într-o bună zi, amîndoi, aplecaţi deasupra romanului nostru nud. Încercam, după zeci de schiţe motolite, precum cearşafurile imprignate de aroma dimineţii, să îl îmbrăcăm în cuvinte suprasaturate de litere, propoziţii cu două direcţii, de fraze interminabile şi de tăceri absurde. Dialogurile se transformau încetul cu încetul în două monologrui închise şi surde, iar cuvintele se opreau undeva în drumul ce ne ducea unul spre altul , rămînînd blocate în intersecţiile frazelor trunchiate…
***
Ne-am pomenit în faţa oglinzii, fiecare din noi uitîndu-se la reflecţia notelor, cuvintelor, momentelor celuilalt. Ne-a luat o partitură de pian şi un roman nud să realizăm cît de, diferit şi de neînţeles era sensul dragostei tale , ce căută să găsească sensului iubirii mele…
