Cornel Rotaru şi Dan Mihăilă sînt doi băieţei ca muţi alţii. Ambii frecventează grădiniţa nr. 9, „Steluţa”, din Ungheni. Ambii vor împlini în curînd 5 anişori. Ambii sînt isteţi şi foarte vorbăreţi. Ambilor le place mult la grădiniţă. De ce? Dan spune că îl atrag activităţile pe care le organizează doamna educatoare, iar lui Cornel îi place să se joace, mai ales cu maşinica. Multe lucruri frumoase s-au făcut în această grădiniţă în ultimii ani. Şi în interior, şi în curte s-au produs schimbări esenţiale. „Aproape nimic nu ar fi fost posibil, dacă nu erau alături de grădiniţă părinţii”, spune directoarea Lucia Gavriliuc. „Mama mea a ajutat să pună perdelele, iar mama lui Dan i-a ajutat mamei mele să pună perdelele”, începe filosofic Cornel, după care continuă: „Mama a ajutat să încleie pereţii”. Prietenul său, Dan, este prompt: „Să încleie tapetele, nu pereţii. Ca să fie mai frumos”. Ambii, de parcă ar fi într-o competiţie, îşi tot laudă mamele: „Mama mea a cumpărat mape ca să punem în ele lucrările noastre”; „Mama mea a dat cu vopsea albă”; „Mama mea a vopsit ţevile” şi tot aşa. Trec apoi şi la celălalt părinte. „Taţii noştri au schimbat ferestrele”; „Părinţii au ajutat să pună florile”. Nu au stat cu mîinile în sîn nici copiii. Cornel începe primul: „Am ajutat-o pe doamna educatoare să planteze un copac”. Dan, ca de obicei, îl completează: „Mai mulţi copaci…”. Îi întreb de ce au trebuit să facă atîtea lucruri, şi părinţii, şi ei. „Ca să fie frumos la grădiniţă”, răspund într-un glas. Dar oare e bine ca toate acestea să fie făcute de părinţi? Şi aici cei doi băieţei au un răspuns: „E bine, pentru că aşa va fi mai repede mai frumos”. E bine, susţin specialiştii în domeniu, şi pentru că numai aşa un copil învaţă de mic să se implice, să contribuie la realizarea unor schimbări în bine. (L.B.)