Cel mai greu de suportat, după ce te-a lovit soarta cu cine ştie ce greutate, este să descoperi cât de “prieteni” îţi sunt (dacă îţi mai sunt) cei mai buni prieteni. Şi nu noutatea descoperirii te necăjeşte atât de mult, pe cât neputinţa ta (dacă nu naivitatea) de a nu fi priceput de la bun început pe cine ai lângă tine.
Prietenia falsă prin asta se şi diferenţiază de cea veritabilă: nu este de lungă durată. Odată ce ai călcat pe mai multe greble şi ai cam ocolit (te-a ocolit) norocul de ceva vreme, vezi cum scumpii şi adoraţii tăi prieteni au dintrodată agendele încărcate şi nu mai găsesc timp (decât o dată în lună, sau mai rar) pentru tine.
Ştiţi vorba ceea:”L-am rugat pe Dumnezeu să mă apere de duşmani şi am rămas fără prieteni.” Mulţi ajung să nu mai râdă când o aud abia după ce o simt pe propria piele. Până la urmă cel vinovat eşti tot tu. Sau, ţi-o fi ales cineva în locul tău cu cine să prieteneşti?
Proba timpului. Astfel poţi testa trăinicia unei prietenii. Dacă persoanele dragi încă îşi mai amintesc de tine şi te sună ca să afle cum te simţi, după ce ai uitat să-i feliciţi 3 ani la rând de Anul Nou, Crăciun sau altă sărbătoare (ocupat fiind cu noii prieteni), înseamnă că totuşi nu eşti singur, şi că trebuie de urgenţă să-ţi revezi priorităţile: prietenie adevărată sau falsitate?
