Viața-i grea, la toți n-ajunge, cine nu poate roade – suge. Cam asta ar fi pe scurt România anului 2013. Din 1990 și pînă acum am rămas cu 2.5 milioane mai puțini în această țară. O parte revine diferenței dintre natalitate și mortalitate. Murim mai mulți, ne naștem mai puțini.
Se pare că românii nu prea mai au curajul să facă copii. Vorbesc aici despre oamenii care gîndesc înainte să facă ceva, nu despre inconștienții care copulează în neștire și trăiesc din alocații.
Un copil este un angajament pe care-l faci pe termen lung pentru care ai nevoie de maturitate și de stabilitate. Cum să faci copii cînd nu știi la ce să te aștepți de la ziua de mîine?
Partea cea mai mare din cele două milioane și jumătate însă o alcătuiesc cei plecați peste hotare. Ne pleacă creierele, strigă cei din ministere. Pleacă medici, ingineri, profesori și puțini se mai întorc vreodată.
Ce ne facem dacă trendul continuă? Ajungem să trăim gluma cu cine pleacă ultimul, stinge lumina. Sau cealaltă care zice că atunci cînd eram mic îmi era frică de întuneric, acum mi-e frică să mă uit la factura de lumină.
Dar uite că uneori Dumnezeu îți scoate în cale doi-trei oameni care îți dau speranță. Așa mi s-a întîmplat săptămîna trecută cînd am mers la Finanțe să ridic decizia de impunere. Știu, pentru foarte mulți dintre voi contactul cu instituțiile statului este anevoios și frustrant.
La mine a fost exact invers: am stat la coadă 2-3 minute după care am nimerit peste o doamnă foarte amabilă și zîmbitoare care m-a ajutat în doi timpi și trei mișcări, iar la sfîrșit mi-a și urat să am o zi bună. Uite că s-a întîmplat și nu e prima dată.
Cîteva minute mai tîrziu eram la semafor cu bicicleta în drum spre serviciu. Lîngă mine oprește o decapotabilă superbă la volanul căreia era o fetișcană la vreo 25 de ani ce arăta trăsnet. Ia ghiciți ce muzică răsuna din boxele mașinii?
Vă spun eu că nu o să ghiciți niciodată: Beethoven [inserează pauză de mirare aici]. Nici mie nu mi-a venit să cred, iar primul instinct pe care l-am avut a fost să mă duc s-o țuc de bucurie. Noroc că nu am apucat pentru că s-a făcut verde… semaforul nu fata.
Poate că întîmplările vi se par mărunte sau puțin importante, dar pe mine m-au făcut să mă simt bine toată ziua. Nu vreau să trag nici o concluzie în acest articol. Poate mă ajutați voi cu comentariile.
sursă foto
