Unu plus unu nu fac doi – asta mi-a zis matematica vieții. În încercarea de a demonstra teoria echilibrului și a unității în doi, după mii de calcule și încercări, realizâm că fiecare din noi are legile sale de viață, iar odată puse toată la un loc, ne-am trezit că le lipsește armonia.
***
Visul tău plus visul meu nu neaparăt s-a tranformat în visul nostru. Tu visai în alb – negru, eu visam colorat. Visele noastre trăiau fiecare
în universul său, fiecare luând de la celălalt exact atât cât avea nevoie pentru a fi realizat. Fiecare din noi a luat tot ce a crezut că are nevoie pentru propria fericire, pentru că fericirea este egoistă și nicidecum empatică. Pe doua temelei nu poți construi o casă, după cum două vise complet diferite nu se pot îngemăna.
***
M-am trezit într-o noapte cu lună plină. Reflecția lunii în sticla rece a nopții vibra ca și încercările mele de a-mi reconstrui visul. Uitându-mă la soarele nocturn ce lumina sufletele insomniace, undeva adânc am simțit că visul meu a fost mai intens, plin și luminos ca niciodată. Se făcea că de cealaltă parte a lunii, cineva avea același vis, în aceleași culori și în același univers….
