De vreo două săptămâni încoace, s-a tot vorbit în “social media” de piesa “Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez, în regia moldoveanului Mihai Ţărnă. Recunosc că, în primul rând, piesa mă interesa, căci făcea parte din cărţile pe care aş fi vrut să le citesc, dar nu le-am citit de lene sau lipsă de timp, apoi, faptul că era montată de un concetăţean de-al meu, îmi dădea motive în plus. Aşa că, fără să ezit prea mult, am rezervat bilete la Théâtre des Nouveautés.

Joia trecută, eu cu o prietenă de-a mea, ajunse la teatru, după ce ne-am plătit biletele, încercam să ne planificăm ce urma să facem după teatru. Evident, era important să ştim cât o să dureze piesa. Aşa că, prietena mea s-a îndreptat spre personalul teatrului să facă rost de informaţie. O văd cum apare speriată cu un “patru ore cu antract”. La început, ni s-a părut o glumă, dar, după ce am intrat în sală, însuşi Mihai Ţărnă ne-a anunţat, în discursul său de bun venit, că piesa durează mai mult de patru ore. “Iniţial, piesa dura mai mult de zece ore, dar am tot scurtat din ea, până n-am mai putut, de aceea se numeşte “Extrase din “Un veac de singurătate”, ne-a spus regizorul. Piesa a fost montată cu participarea studenţilor de la EICAR, şcoală de creaţie audiovizuală, şi a reprezentat câţiva ani buni de practică a actoriei (dacă îmi amintesc eu bine de aşa-zisele regizorului). “Hai s-o vedem şi p-asta”, ne-am zis eu şi prietena mea.

Şi, dacă la început păream cam sceptice, primele două ore parcă au zburat printre replicile în franceză şi spaniolă, muzica spaniolă, dar şi românească (piesa “Lume, lume, soro lume”). Nu ne-am mai dat duse. Am dezbătut cu prietena la antract, apoi ne-am reluat cuminţele locurile în sală şi am plecat de-acolo la miezul nopţii. Foarte frumoasă piesa, scenariul de nedescris, actori, chiar dacă studenţi, foarte talentaţi. Mă pregătesc să îmi cumpăr cartea, e păcat să trec peste unele detalii importante şi să rămân în minte doar cu piesa de teatru.

L-am zărit şi pe Nicu Ţărnă în sală. La prima vedere, nu făcusem legătura că poartă acelaşi nume cu regizorului, dar, după un “google search”, toate s-au luminat în căpuşorul meu. Nicu Ţărnă este fratele lui Mihai Tărnă. Mi l-am şi imaginat un moment pe scena Teatrului Nouveautés cântând o La Ciocana :) .