Colo-n vale la Tighina,Stă o mamă-ndurerată. Roade palmele de ziduri,Fruntea-i de necaz pătată.
Nu mai plânge, n-are lacrimi,N-are limbă, n-are grai.Nici nu vrea să mai audă:Ce e Iad, şi ce e Rai?
Ce e ţara? Când odraslaZace-n lumea celor drepţi.Ce e limba? Când acasăStau doar morţii pe pereţi.
Nici nu vrea să se răzbune,Nici să vadă o nouă zi.Are faţa de cărbune, Zidu-i mama, mama-i zid.