Google a anunțat oficial achiziția serviciului de navigare israelian – Waze. Suma tranzacţiei nu a fost dezvăluită, dar potrivit unor surse, gigantul IT a cheltuit aproximativ un miliard de dolari. Waze va rămîne un produs separat, cu sediul în Israel, dar multe dintre caracteristicile sale vor fi utilizate în hărțile Google.
Serviciul permite proprietarilor de smartphone-uri care rulează Android, iOS și Windows Phone, să monitorizeze în timp real situaţia de pe drumuri și să-si creeze traseul pînă la destinație. Toate informațiile necesare aplicaţia le ia de la utilizatori ca mai apoi să le analizeze. Utilizatorii Waze pot semnaliza aglomerările de trafic, radarele, camerele video, echipajele de poliţie, accidentele şi obstacolele periculoase de pe drum.
Serviciul Waze este utilizat de aproximativ 50 de milioane de utilizatori din întreaga lume.
