Vă mai amintiți de vremurile în care strîngeam maculatură la școală? Cînd eram eu școler, tînăr și ferice se organizau astfel de campanii, iar clasa care strîngeă cantitatea cea mai mare de maculatură cîștiga un premiu.
De obicei acesta era o minge de fotbal, ceea ce pe vremuri era o adevărată comoară. Cum să vă explic? Dacă aveai o minge de fotbal, erai un fel de guru al copleșilor din mahală, iar dacă mingea era și de piele, erai acceptat pe orice toloacă din sat.
Pățania pe care vreau să v-o povestesc am auzit-o de la un prieten și e legată tot de maculatură. ”Mamă, îi spune într-o dimineață feciorul mamei sale. Mi-a spus doamna dirigintă să aduc maculatură.”
”Spune-i lu’ tat-tu să-ți dea!” îi răspunde mama ocupată cu niște zacuscă. ”Du-te și roag-o pe maică-ta” îl expediază și tatăl reparînd ceva la mașină. ”Știți ce: lasă că-mi iau eu singur” le-a zis feciorul supărat că nu-l bagă nimeni în seamă.
După care a mers ață în dormitorul părinților unde știa că își ține ascunse tatăl său revistele celea pe care nu le arăta la nimeni. Le-a luat și dus a fost. Bănuiescă că știți: pe vremea comuniștilor revistele pentru adulți erau mare raritate.
Nu avea omu’ cum să -și clătească ochii cu o țîță sau o bucă la fel ca în ziua de azi. Pe vremuri totul era cenzurat. Tatăl său însă era șofer de camion și mergea uneori în străinătate unde revistele respective puteau fi găsite.
Așa se face că a strîns de-a lungul anilor o colecție bunicică. Astfel că atunci cînd a intrat diriginta la oră, aproape toți elevii din clasă stăteau și se holbau mirați la imperialistele crăcite din reviste. Diriginta era să leșine, deși era fruntașă și văzuse multe la viața ei.
A ieșit mare scandal. Au venit tovarăși și de la județ. Pînă la urmă însă lucrurile s-au aplanat pentru că omul era bine văzut în sat. Anii au trecut, dar pățania a rămas, iar morala acesteia poate fi următoarea: în timp ce cărțile te ridică, revistele te pot aduce la sapă de lemn. Iaca așa!
sursă foto
