Mi-am spus foarte multe în seara aia. Mai multe decât ai fi vrut să aud sau ai fi vrut să îmi zici. Fiecare gând, fiecare emoție, fiecare cuvânt îl rosteai altfel. Liniștit, calm, aproape mut. Îți auzeam perfect fiecare consoană și vocală articulată. Erau toate acolo, în cuvintele care răsăreau din ochii tăi. Le prindeam , în gesturi abia conturate și în priviri rușinoase. Tăcerea noastră a fost cea mai vie, cea mai emotivă, cea mai plină de sens discuție pe care am avut-o vreodată. Prin tăcere ne-am spus mai mult decât totul… aproape un infinit…
***
Ai fost mai prezent ca niciodată, în fiecare amintire, vis sau privire. A fost în perioada, în care trecutul scălda prezentul cu momente de-o viață. Era în momentul în care noapte se tranformă în cea mai luminoasă parte a zilei. Erai acolo, unde noi am început să fim noi înșine. Prin absență, am devenit parte din viața fiecăruia…
***
De atunci nu mai știam ce înseamnă cu adevărat. Se ștersese undeva printre toți pașii pe care îi făcusem amândoi. Nu o mai simțeam deloc. Era aproape inexistență și efemeră. Prin distanța, ne-am apropiat mai mult decât oricând…
