DEZGHEȚ
Uneori sunt o oglindă de ghiață albastră
ce atârnă pe la catedrale.
Văd vântul în soarele iernii,
zâmbetul închegat în piața pustie,
sugrumând o stradă la orele două dimineața;
zgomotul orbilor, filozofia câinilor.
Uneori mă văd pe mine, rourând poeme.
DESHIELO
A veces soy un espejo de hielo azul
que cuelga de las catedrales.
Veo el viento en el sol del invierno
la risa coagulada en la plaza vacía
las dos de la mañana estrangulando una calle;
el sonido de los ciegos, la filosofía de los perros.
A veces me veo a mí, goteando poemas.