Stând și privind spre dansul pufului de plop, care urca în pași candețat spre cer, mă gândeam că nu mai știu când exact cum a venit, ce
sau cine a adus-o și când a decis ca acum e momentul să …
***
Nu mai țin minte dacă venise atunci când câștigasem primul salariu sau când plecasem singură departe de casă, sau când am început să îmi asum deciziile luate. Sau poate când mi-am spus pentru prima oară sigur și tare ”Eu pot. Am sa mă descurc” sau când am reușit să deschid o conservă cu un cuțit ( că na! deschizător în casa nu aveam!), sau poate atunci când nu am mai căutat sensul vieții, ci pur și simplu am început să trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi unică și intensă. Nu am reținut acel moment în care am acceptat povața lui Buddha ”Do not cling to anything” sau cel în care am înțeles ce este dragostea cu adevărat sau acea clipă în care am realizat că mă cuprinde o sensibilitate emoțională atunci când stau de vorba cu bunica sau vin acasă, la mama și tata . Nu mai știu dacă a adus-o iarna sau vară, un iubit sau prietenii mei, daca a adus-o eșecurile sau realizările, o stare sau un șir de experiențe, un cadou sau o carte. Nu mai știu când a decis anume că acum e momentul să cresc, să devin mai împlinită, mai întreagă, mai rațională, mai profesionistă, mai femeie, mai …
***
Matură. Pentru părinți, eu întotdeauna voi rămâne copil, pentru bunică eu întotdeauna vor rămâne una din nepoțelele ei iubite și dragi, pentru prieteni eu sunt aceiași persoană pozitivă, dar pentru mine, voi rămâne persoana care într-o zi a decis să știe cine este și să fie ea însăși.
