wallpaper-2491207.jpg
Fiecare am primit cel mai prețios cadou posibil de la Dumnezeu - liberul atribut.

Indiferent că am ales sau nu această viață, acest corp, locul în care ne-am născut, din momentul nașterii și până la moarte avem darul suprem de a ALEGE cum să fim, ce să fim, ce să facem, cum, când, cu cine, cât etc.

Nu e nimic mai frumos decât o viață trăită după propriile reguli, cu propriile frustrări și dezamăgiri, cu frici și fobii, cu vise și victorii, iubire și dezamăgire, naștere și moarte.

Căci viața e cea care trece clipă de clipă. Chiar și acum. Acum. Și acum. Viața trece și atunci când nu te gândești și când ești preocupat să faci altceva. Iar ”Viața” numim totul, și bune și rele.

Viața înseamnă un apel la 3 de noapte de la mama, care sună să-ți zică ca cineva din rude a decedat.

Viața înseamnă vise, care nu se vor îndeplini niciodată, doar de aceea că nu ți-ai dorit suficient.

Viața înseamnă nopțile de insomnie, în singurătate, însoțite de mii de gânduri negri.

Viața e o zi pierdută în fața calculatorului și motivația apărută spre seară.

Viața e suferința de jumătate de an după vreo despărțire.

Viața e dezamăgirea în cel mai apropiat om.

Viața e un pumn dat sau o palmă primită.

Viața ești TU!

Viața e reflexia din oglindă.

Viața e zâmbetul fetei pe care o iubești.

Viața înseamnă liniștea și tăcerea ce semnifică împlinire.

Viața e confesiunea în fața unui prieten după o doză bună de alcool.

Viața înseamnă ochii sclipitori a ființei iubite ce se uită cu afecțiune la tine.

Viața e o zi întreagă petrecută în pat, cu cafea, muzică preferată și o carte bună.

Viața înseamnă fiecare sentiment, fiecare sărut, fiecare îmbrățișare pe care ai simțit și pe care vei simți.

Viața nu-i roz și nici gri, nu e alb-negru, e exact așa cum o faci să fie prin ATITUDINEA ta. Sunt lucruri și momente în viață pe care nu le poți control, care te vor lovi, iar atunci unica ce contează este atitudinea ta față de aceste experiențe.

Este o vorbă bună. Sună cam așa: viața înseamna 1% ce ți se întâmplă și 99% atitudinea ta față de ce ți se întâmplă.


Life's a game. Jocul de alegeri. Iar ele îți aparțin. 

 - Pentru că doar tu hotărăști să zâmbești sau să începi să înjuri când începe ploaia.

 - Tu alegi să ierți vreo persoană care ți-a greșit sau să o urăști încontinuu.

 - Poate nu-i atât de rău dacă ți-au deconectat internetul, în loc să te lovești panicat cu capul de pereți, poți citi o carte sau face o plimbare la aer curat.

 - Tu decizi dacă să oferi iubire necondiționată persoanei care o placi sau să aștepți ceva în schimb.

 - Tu hotărăști dacă tot ce ți se întâmplă e o pedeapsă divină sau experiențe pe care le-ai atras cu propriile gânduri și emoții.

Pentru unii viața e o curvă, pentru alții e regină. Tu decizi. Cert e un singur lucru, ca și orice altă femeie e una frumoasă, dar și capricioasă. Deci, ori îi înțelegi natura, o atragi și ea te va răsplăti cu fidelitate, ori stai la colț de bloc, scuipând răsărită, și plângând că ”toate-s la fel”:)