Pe unele le construiai conștient, pe altele incoștient. Luai trecutul și episoadele de viață care ți-au adus durere, care te-au rănit, care te-
au supărat, care te-au făcut să te simți neputincioasă și slabă și le tranformai în cărămizi. Le aduceai și le puneai una câte una, clădind un gard, care credeai că te va proteja. Anii treceau, cărămizile se acumulau, iar gardul deja incojurase nu doar sufletului, ci și mintea ta.
***
Te uitat la ea de peste gard. Erau moment în care îți înalțai atăt de mult gardul, încât nu vedea decât imposibilități , iar ea stătea acolo mai aproape decât credeai. Ți-o doreau cu toată ființă să vină, dar tot ce aveai erau…
***
Vise că într-o zi vei fi fericită, că într-o zi viața îți va da dreptate, că oamenii din jurul tău se vor schimba, că într-o zi va fi momentul potrivit. Și în timp ce visai, nu realizai că de toate astea te desparte gardul, pe care ți l-ai construit TU an de an, zi de zi, trecut cu trecut…
