Mi-am întărit convingerea , încă o dată, că romanele polițiste mă atrag în mod deosebit. Și 
asta datorită faptului că romanele în cauză mă determină să le citesc cu o vădită curiozitate, fără întrerupere, până la ultima filă, chiar dacă îmi obosesc ochii dacă nu fac pauze atunci când citesc ceva interesant.
Crima din Orient Express, de Agatha Christie e o adevărată delectare pentru iubitorii de romane polițiste, detective și oricare alte scenarii întortocheate în care se încearcă descoperirea adevărului din înfăptuirea unei crime. E o poveste, pe cât de asemănătoare cu sute de alte subiecte polițiste de acest gen, pe atât de impresionantă și unică. Cu un deznodământ care-ți provoacă mai degrabă zâmbetul – atunci când îl conștientizezi -, decât alte stări mai corespunzătoare unor atare situații. N-am întenția de a lăuda excesiv acest roman, dar consider că ar fi păcat să nu-l recomand, cu încredere, tuturor celora care adoră detectivele, și nu numai.
Toată acțiunea se petrece într-un tren (,,Simplon Orient Express”). Detectivul Hercule Poirot, chemat de urgență la Londra în legătură cu rezolvarea unui caz, comandă să i se rezerve o cușetă în trenul respectiv pentru a ajunge cât mai rapid la destinație. A observat, la gară, că compartimentul vagonului de dormit în care a fost repartizat era peste măsură de plin. Chiar în prima noapte de la pornirea trenului, într-o cușetă din vagonul apropiat celui în care se afla detectivul Poirot fusese descoperit un cadavru. Americanul pe nume Ratchet fusese înjunghiat în mai multe locuri de 12-15 ori cu un pumnal (după cum constatase doctorul Constantine). Deoarece trenul se oprise în Iugoslavia din cauza unei înzăpeziri neașteptate, până la redresarea situației trebuia pus cineva să descopere misterul acestei crime. Detectivul Poirot a luat asupra sa responsabilitatea de a afla cine este ucigașul, indicândui-se ca pistă de cercetare vagonul Istambul- Calais. Acum, în jur de 13 pasageri au fost luați în vizorul detectivului: doamne și domni de diferite naționalități, poziții sociale, temperamente. Ucigaș putea fi oricine dintre ei: și bărbat și femeie, și puternic(ă) și mai puțin puternic(ă), așa cum demonstrau dovezile obținute în scurt timp de detectiv. Un fap interesant, pe care țin să-l precizez, este că Poirot descoperise în persoana celui ucis – un criminal pe nume Cosseti care-și ascundea identitatea, implicat în mai multe cazuri de răpire a copiilor. Treptat, Poirot descoperă în vagonul cu pricina mai multe identități care ar fi avut motive să-l omoare pe criminalul în cauză. Cum au derulat lucrurile și cum a fost descoperit ucigașul, sau ucigașa, sau ucigașii rămâne să descoperiți singuri!
Vă asigur mirarea și entuziasmul pe care le ve-ți avea, cu siguranță, când ve-ți percepe, alături de protagoniști, adevărul. Recunosc că am făcut și eu, pe tot parcursul lecturii, diverse presupuneri cu privire la cel vinovat, dar mi le schimbam de fiecare dată cânt erau scoase în vizor alte și alte dovezi, raționamente, motive. Este un roman de toată frumusețea, care merită citit.
Acum, după cum m-am obișnuit, am să urmăresc și filmul ”Crima din Orient Express” (am descoperit pe net că s-au făcut și câteva ecranizări după ideea romanului), ca să observ cât de fidel reproduce detaliile cărții.
Dacă nu aveți cartea și doriți să o citiți, o găsiți online pe următoarea adresă:
http://ro.scribd.com/doc/33625628/Crima-Din-Orient-Expres-Agatha-Christie
