© Vingtième Théâtre
Vinerea trecută, că tot aveam invitați, ne-am hotărât să mergem la teatru. Piesa am ales-o cam pe ultima sută de metri, bilete nu prea mai erau la ce ne-ar fi plăcut să mergem, așa că am luat ce am găsit, dacă pot să zic așa. Și am mers la “Only connect” de Mitch Hooper, la Vingtième Théâtre, situat în al 20-lea “arrondissement” al Parisului, prin cartierul Menilmontant.
Piesa ne povestește viața a șase personaje, aflate în căutarea amorului, a căror relații se intersectează. Când spun “se intersectează”, mă refer la faptul că, mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre ei devine amantul celuilalt, apoi se ceartă, se urăsc, se despărțesc. Iar mijloacele prin care comunică sunt cele pe care le folosim si noi în viața de zi cu zi : telefon, PC, webcam, sms, chat, e-mail și…mult timp pierdut pe site-uri matrimoniale 
.
Scenariul piesei mi s-a părut original. Scenele se înlănțuie, fiecare reprezentând o nouă istorioară, iar trecerea de la un dialog/monolog la celălalt se realizează prin schimb de lumini, așa că privirea trebuie să îți migreze în continuu. Iar, pe lângă acestea, pe un ecran se proiectează textele sms-urilor, mail-urilor etc. prin care comunică personajele. La acestea se adaugă notificări de sms-uri, alerte de mail-uri, sonerii de telefoane. Și, dacă la început te simți pierdut, încercând să le urmărești pe toate în același timp, după vreo zece minute de antrenament, toate acțiunile ți se par naturale.
După teatru, am mers să bem ceva și am făcut o mini-dezbatere pe seama piesei. Tot ce am avut de zis a fost : orice ființă umană este “only connect” în zilele noastre, dependentă de noile tehnologii, care ne invadează viața de zi cu zi și poate chiar ne distrug raporturile umane.
