În viaţa aceasta de pe pământ, Dumnezeu cere fiecăruia dintre noi să fie aflat credincios (cf. I Cor. 4, 2). Însă a găsi pe cineva credincios în cuvânt şi în fapte este foarte greu (cf. Pilde 20, 6). Desigur, nu spun acest lucru doar ca să-ţi arăţi conştiinţa, pentru că nu se cuvine să dai seama vreunui om de cele făcute (Cf. Pilde 20, 6), ci ca să-ţi dovedeşti credinţa curată în Dumnezeu, Care «mântuieşte pe cei drepţi la inimă» (Ps. 7, 10) şi care «cunoaşte gândurile oamenilor» (Ps. 93, 11). Este mare lucru să întâlneşti un om credincios, căci acesta este mai bogat şi decât cel mai bogat om de pe pământ. Celui credincios poţi să-i încredinţezi toate bogăţiile lumii (Pilde 17, 6), căci acesta s-a lepădat de toate şi pe toate le-a defăimat. Cei care strâng multe averi şi bogăţii, au sufletul sărac. Şi cu cât adună mai multe bogăţii, cu atât mai obsedaţi sunt să dobândească şi acele puţine lucruri care le lipsesc. Însă în cazul omului credincios se petrece următorul paradox: în săracia sa, el se simte bogat, întrucât, mulţumindu-se numai cu cele de trebuinţă, adică cu hrana şi îmbrăcămintea, acesta a defăimat orice dorinţă de a se îmbogăţi (Cf. I Tim. 6, 8).
(more…)