Deja e primăvară. O ador ca şi pe toamnă. Le ador pentrucă mă plouă, mă udă, toată toată. Pentrucă mă aruncă în zilele ploioase, cu mare drag în pat. Mă las bătută, nici nu încerc să mă abţin. Nu pun la îndoială dorinţa silită de ploaia de afară. Sting ceasornicul, având şi el zi liberă. Visele voiesc să le umplu cu miros de cafea, iar camera cu sunetul stropilor de ploaie şi motanul cu ceva gustoşel în farfurioara lui.
Încep să mănânc cu poftă din linişte. Îmi imaginez că într-un colţişor de cameră e o măsuţă. O masă de lucru, să-mi aparţină să fie a mea şi eu a ei. Să-mi ţină cu drag pe ea foile albe şi creionul simplu. Să las geamul deschis să mai dea câte o foaie jos în semn că ar fi timpul să mai las zbuciumul desenându-l cu creionul. Şi eu aş scri cu mare drag, drag mi-ar mai fi dacă motanul ar umbla morăind pe lângă mine cu coada ridicată.
Nu aş avea unde să mă grăbesc.
Unicul care ar fi să facă gălăgie, ar fi ceasornicul tic-tac. L-am rugat să oprească timpul, dar în zadar, cu exactitate 60 de secunde într-o minută îmi arata că timpul trece şi eu în zadar mai speram la o minune (plină de iluzii). Dar era a mea, îmi aparţinea.
Photo: Botnaru Tatiana
O zi posomorâtă cum zic unii, ploioasă şi friguroasă pentru alţii. Pentru mine e adorabilă.
În vizită, prin treacăt şi să-şi mai tragă o răsuflare a venit o buburuză. Aducea ploaia în spate, se adăpostise la balconul meu. Îi făcusem loc ca să mai stea.
Ploua.
O picătură ar fi grăbit-o cu durere spre pământ. În zadar, se grăbi, nu-şi dezvăluise secretul. În schimb îmi împărtăşi din frumuseţea ei.
O zi de duminică, iar eu aş mai vrea să ploaie şi luni şi marţi. Corpul ghemuit începu să adormă, lângă el veni şi motanul. Sforăind poveşti la urechea mea adormi de curând şi el.
Photo: Botnaru Tatiana
