În roiul sutelor de întrebări ”de ce”, a fost unul care a dansat obsesiv în sufletul meu, căutând disperat răspunsul și crezând că numai EL va fi cel care îi va aduce alinarea. Într-un întuneric orbitor, de ce-ul nu mai caută nimic decât lumina inexistentă a răspunsului. Timpul trecea, răspunsul devenea o himeră ireal de rece și superficială. După multe căutări și dimineți cu jumătăți de soare, el a renunțat. A realizat că altceva îi va aduce alinarea. Zbuciumurile își trăiau ultimele zile, pentru a pieri, atunci când el a găsit-o acolo unde era și speranța – printre alte priviri, printre alte gânduri, printe alți oameni.
***
Credeam că ești mult prea cumpătată, prea lentă și prea înțeleaptă. Eu eram toată o dorință fugitivă, o pasiune arzătoare, o mișcare energică care nu avea timp pentru a aștepta. Timpul curgea prea rapid, prea scump și prea puțin pentru mine. Până când te-am întâlnit… Erai calmitatea întruchipată, aveai în privire o lumină în care timpul căpăta o altă dimensiune, o înțelepciune în care totul are sens. Ai venit într-o zi, ca să râmâi pentru o viață – tu, răbdare…
***
Unele au venit prea devreme, altele prea târziu, din unele am învațat cu suferință și răni, din altele am învățat ușor și cu zâmbetul pe buze , unele mi-au laut mult timp pentru a le conștientiza, altele – clipe. Toate, dar toate, mici, mari, dureroase, jucăușe, puternice, superficiale au fost cărți, capitole, file din care am învățat. Au fost lecții de viață, despre viață și cu viață….
