Tremură ramura…tremură și frunza
Și dorul, dorul de mamă tremură.
E pustie inima fără a ei alinare
și ziua e fără a ei cântare…
E veșnică iubirea de ființa cea scumpă
Și veșnică va fi și ea, mama cea dragă.
O dragoste mai pură decât asta
N-are să mai existe în lume aceasta.
Venerăm bunătatea inimii ei,
Lăudăm cu dragoste şi munca ei,
Dar..ne amintim mereu de cuvintele ei?
Ce soartă au poțele-n a noastră viață?
Nu știm, nu știm s-o ascultăm…
Nu știm s-o alinăm…
Și nici măcar să-i mulțumim
În de-ajuns nu știm.
Abia mai târziu, mult mai târziu
Înțelegem a ei trudă, grijă și teamă.
Abia mai târziu, mult mai târziu.
Înțelegem că totul se cuprinde -n cuvântul de mamă…
