73126_487004318034118_56497820_n.jpgJoi, 4 aprilie, după serviciu am mers la o "oră de suflet" organizată de Fundaţia "Ajută un Om" pentru 155 de persoane slab-nevăzătoare şi total-nevăzătoare care suferă de diabet-zaharat, despre care v-am scris aici, pe blog. Ei aveau nevoie de glucometre cu voce pentru a-şi măsura zilnic nivelul de zahăr din sânge. Dorinţa lor a fost îndeplinită de companiile Glavirux şi Walmark, care au donat 155 de glucometre. Cei care au venit să susţină acţiunea de binefacere prin mici donaţii băneşti, au avut ocazia să-şi  testeze pe loc nivelul de zahăr din organism, au primit suplimente de vitamina C şi Zinc. Din donaţii s-au acumulat 3000 de lei, din care vor procura bandelete necesare pentru măsurarea glicemiei în sânge. 

64143_487006151367268_230745961_n.jpgPentru a fi la curent cu campaniile de binefacere organizate de Fundaţia "Ajută un Om", urmăriţi postările de pe pagina de www.facebook.com sau intraţi pe www.ajutaunom.wordpress.com.