Stau la masă cu propria respiraţie, E clar! Vrea să plece, dar foamea o ţintuieşte... Platouri de cristal lucesc de singurătate, Cuţitul nerăbdarea goneşte!      Eu şi respiraţia...privim spre culoarul înălbit.      De când n-au trecut merinde pe-acolo,      Culoarea i-a şi pierit! Se face cam frig, un strop de lumină topeşte în ceară, E cuminte şi respiraţia, nu vrea să-l mai stingă... Aş