Clipele se scurg precum cad din cer picăturile de ploaie: rapid și ireversibil. Și odată cu acestea secătuiesc și încercările noastre de a nu deveni un produs al societății în care ne naștem. Până la urmă o parte dintre noi se conformează, o alta – continuă să lupte. Dar până când?
În zilele noastre e un lux să te poți păstra pe tine însuți. E un lux să-ți poți menține inima 
intactă. Inima din copilărie: lipsită de răni și imperfecțiuni, necolțuroasă și puternică. Întreagă.
Viața te schimbă. Oamenii te schimbă. Sau te schimbi tu însuți.
Fie că alții rup bucăți din sufletul tău, sau tu rupi bucăți din ale altora, ai de suferit. Vise, iluzii, speranțe; dureri, regrete, lacrimi, toate își lasă amprenta în filmul vieții tale. Te fac mai slab sau mai puternic. Mai viu sau mai… puțin viu.
O fi existând medicamente pentru majoritatea maladiilor trupești. Mai puțin pentru cele legate de suflet.
Adunăm în noi greutatea gândurilor pe care nu le putem destăinui oricui. Și lacrimi pe care nu ne putem permite să le vărsăm. Pentru că nu avem dreptul. Ne-ar costa prea mult. Mai mult decât ne-am putea permite o batistă, una pentru lacrimi nevărsate…
