tu
viaţa ta
ce e cu tine?

nu voi pretinde că mă îngrijorează doar privirile tale rătăcite.
eşti o banală
eşti o mediocritate
eşti o..
nu ştiu ce anume să zic ca să te supăr şi să te fac să faci. să faci.


după cuvintele mele, nu auzi nimic. parcă.
apoi ca din senin auzi cum tropăie timpul trecînd alături de tine, priveşti în jur în speranţa să găseşti ceva familiar, ceva cunoscut, dar tot ce îţi nimereşte în cale pare a fi străin.
stai nedumerită o clipă, parcă sperînd că în secunda următoare vei deschide unul din sertare sau dulapuri şi acela va fi pustiu iar în el va fi scris cu un Times Roman enorm "MOSTRĂ" şi în momentul următor va intra multă lume pe uşă cu baloane şi tort şi îţi vor spune că "Da", "ţi-a fost aranjată o farsă, a fost doar un joc, nu e adevărat"..

Ca într-un dejavu, mergi la dulapul salvator, mă întrebi timidă dacă vreau un ceai şi deschizi.
Printre multele cutii, găseşti ceaiul meu preferat şi îl găteşti.
Apoi începi să explici că în spatele fiecărei istorii stau cel puţin două adevăruri. Fiecare cu al său.
Că deciziile luate de tine, de fapt, nu au fost luate.
Apoi că nu e grav, că să mă uit la viaţa ta, că este normală. Obişnuită.
Apoi
că eşti o banală
o mediocritate..
închei cu "oare ce să fac?"

să faci! ceva! mereu!
şi atunci vei şti că poţi.