Afară luna luminează drumul rarilor trecători, stelele și ele zâmbesc și privesc micul meu oraș înghețând în primăvară. Lampa din camera mea a făcut legătura cu luna, luna cu soarele și a ajuns și la mine o bucată de lumină. Caloriferele, nici ele nu au rămas pasive, au vorbit și ele cu soarele, și mi-au adus căldură. Ceasul, fără nici un tic ce mi-ar aminti că timpul se scurge, arată ora 1, apoi 2, apoi 3, 3-jumătate… În fine, timpul perfect în care lucrul merge, cu încetul.=)
Și totul bine și frumos, până nu s-a pierdut legătura dintre lampă și soare. O clipă de întuneric total, apoi iar lumină însoțită de o mică pocnitură (o mică explozie solară) și iar întuneric, și doar calculatorul mai luminează cele două chipuri ce se conturau pe foaie… Procesul e întrerupt chiar aproape de final, ceasul îmi anunță sosirea curândă a dimineții, iar ochii mei se închid automat în așteptarea venirii soarelui și a finisării desenului.=)
În proces
