Articol științific
Doina SOLTAN , studentă, Facultatea de Litere, USM
Sabina CORNICIUC, dr., conf. univ., conducător științific.
În cercetarea noastră avem drept obiect de studiu două noțiuni complexe: interogația retorică și expresivitatea. În literatura de specialitate uneori se pune semn de egalitate între expresiv și afectiv, alteori expresivitatea e sinonimă cu esteticul sau se confundă cu suma mijloacelor de expresie ale limbajului poetic. Cercetătoarea Elena Slave menționează că expresivitatea este acel mod de exprimare care servește la comunicarea mai nuanțată a oricărui conținut afectiv, emoțional sau volitiv.
Interogativă folosită ca mijloc retoric, face mai percutant contactul dintre mesaj și receptor, posedând o facultate deosebită de a contribui la realizarea unui plus de cunoaștere.
Mihai Șora în studiul Despre dialogul interior menționează că atât întrebarea cât și răspunsul, cu întreaga lor complexitate de valori, sunt stări vitale ale unei ființe.
Sabina Corniciuc, dr., conf.univ. dă următoarea clasificare a interogațiilor retorice:
Interogația retorică propriu-zisă este schimbarea de construcție ce se produce între pozitiv și negativ: interogativa cu aspect pozitiv transmite informație semantică negativă, iar interogativa cu aspect negativ pune în valoare o afirmație sigură.
Un exemplu elocvent sunt și următoarele versuri: Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? / N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer? (Mihai Eminescu, Scrisoarea III)
În interogațiile evidențiate, autorul nu are de întrebat, nici de negat, o face doar formal, căci astfel se accentuează adevărul celor comunicate, el fiind sigur și neatacat.
Aceeași dimensiune a expresivității e potențată și în poezia lui Nichita Stănescu Poem:
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi / şi ţi-aş săruta talpa piciorului, / nu-i aşa că ai şchiopăta puţin,
Interogația propriu-zisă ce a cuprins toată poezia lui Nichita Stănescu transmite, de fapt, emoțiile eului liric, dorința acestuia de a se convinge că încă este iubit și nu e dat uitării. Prin intermediul acestei interogații retorice se exprimă mai puternic, mai pregnant ideile și sentimentele eului liric, beneficiind de o mai mare expresivitate.
Interogațiile autoricești sunt alcătuite după modelul întrebare-răspuns, lucru ușor explicabil prin faptul că autorul ca și cum ar iniția un dialog cu cititorii, pe care îl „reprezintă” tot el prin întrebări.
De exemplu : Ce e amorul? / E un lung / Prilej pentru durere, / Căci mii de lacrimi nu-i ajung / Si tot mai multe cere. (Mihai Eminescu, Ce e amorul?)
Întrebarea, de data aceasta, e doar un impuls, un pretext pentru comunicarea clară, neîntârziată a unui adevăr. Autorul se simte obligat să-și exprime explicit, onest atitudinea sa față de realitățile discutate. Prin răspunsul său, el reia informația cuprinsă în interogație și o confirmă. În această ordine de idei, putem afirma că răspunsul nu e formal, ci are rolul de a potența ideea de bază, de a face simțită prezența autorului în mesajul transmis.
Interogațiile meditative beneficiază de caracteristica următoare dată de Al. Robot „întrebările cele mai frumoase sunt cele care rămân fără răspuns”. Autorul nu formulează întrebarea pentru a include în chiar structura sa răspunsul (ca în cazul IRP), nu anexează nici o variantă de răspuns (ca în cazul IRA) și nici nu caută în persoana receptorului un potențial furnizor de informații.
Mărturie elocventă a setei de comunicare sunt următoarele versuri, intitulate sugestiv de D. Matcovschi Întreabă-mă:
Întreabă-mă: de ce nu vin, / dar plec mereu? / Întreabă-mă: de ce suspin, / de ce mi-e greu? (…) / Întreabă-mă: din ură vin / sau din bluestem? / Întreabă-mă: de ce nu scriu, / de ce mai scriu? / Întreabă-mă, întreabă-mă, / întreabă-mă ceva… / Dar nu tăcea, dar nu tăcea, dar nu tăcea!
După cum bine se vede, pentru poet nu există întrebări minore, iar pentru a evita „primejdia tăcerii”, acesta echivalând, în alți termini, cu tragedia incomunicabilității, toate întrebările își au rostul și rațiunea lor.
Reluarea anaforică a verbului declarandi a întreba la imperative (de 21 de ori) nu poate fi dată pe seama necesităților de ordin prosodic, ci este, mai degrabă, un procedeu de implicare directă, explicită a destinatarului în mesaj.
Poetul se declară împotriva „inflației verbale”(H.Wald) și încearcă să iasă din mrejele interiorizării pentru a-și împărtăși complexitatea stărilor de conștiință, experiența sa cognitivă, culturală și afectivă. Faptul e confirmat și prin repetiția segmentului imperativ-negativ de la finele poeziei: dar nu tăcea, dar nu tăcea, ceea ce constituie, în definitiv, o invitație spre înțelegere și coparticipare.
Peferința poeților pentru structura interogativ-retorică nu e deloc întâmplătoare și se explică prin tendința de a stabili un contact între ideea poetului (mesajul) și cititor. Interogația, de fapt este o provocare, la care apelează poeții pentru a spori expresivitatea versurilor.
Prin trăsăturile de bază ale interogativelor retorice, în literatura de specialitate, se menționează că ele servesc pentru a constata ceva, accentuându-se că adevărul celor exprimate nu poate fi contestat.
La finele acestor gânduri suntem în măsură să spunem că interogația înlesnește implicarea destinatarului în mesaj și face mai percutant contactul dintre emițător și receptor; este utilizată de către poeți, și nu numai, pentru a exterioriza un registru foarte amplu de idei, sentimente, atitudini și în poezie au o funcție, trădează o intenție și, firește, vizează un efect.
O concluzie generală ce se degajă din cele ilustrate mai sus este ca interogația, folosită ca modalitate retorică de propulsare a unui enunț ce transmite informații în maniera expresivă, poate produce efecte stilistice și estetice irepetabile. În fața unei interogații formulate cu grijă nu știi ce să admiri: seninătatea formei, abundența fecundă a ideii sau a informațiilor transmise. Cu siguranță însă că valoarea ei expresivă poate fi măsurată în caratele unei lecturi eficiente, menite a schimba sistemul de evaluări ale cititorului.
Rezumatul comunicării științifice cu care m-am plasat pe locul 3 în etapa finală a Conferinței Științifice Studențești. Acesta urmează să fie publicat în CULEGEREA DE ARTICOLE ȘTIINȚIFICE A USM
