Elena, o tânără de 21 de ani, redactor-șef al portalului online Allfun.md, ne povestește astăzi despre facultățile sale, oameni frumoși și „Nu pot”-ul cel mai des folosit.

Elena, de ce ai ales facultatea de jurnalism?

În acel moment îmi doream să gust din partea „umanistă” a studiilor. Până atunci, am studiat la profilul real și într-un moment m-a interesat ce se află și pe partea cealaltă a baricadei. Și uite că sunt în anul III la jurnalism. Sunt și anul II la ULIM, la business și administrare. În fine, mi s-a făcut dor de cifre.

Faptul că lucrez la Allfun nu a fost influențat de facultatea pe care o urmez, căci am început să lucrez din primul semestru. Și cunoștințele pe care le posed le posed din experiență și muncă proprie. La facultate am învățat că pot învăța și fără facultate.

Cum ai devenit redactor-șef la Allfun? Îți place ceea ce faci?

Îmi iubesc jobul. Pentru moment, nu văd cu ce m-aș ocupa în Chișinău, dacă nu aș fi la Allfun. Probabil aș pleca de aici.

Era o zi de aprilie când m-a sunat directorul meu, Pavel Zingan, și mi-a zis că are să-mi spună o noutate. Aveam emisiunea mea, „Gorod”, care, să recunosc, a fost un dezastru și intuiam că aceasta urma să fie închisă. Aveam dreptate, doar că Pavel mi-a pregătit și o surpriză. Mi-a zis că are încredere în mine și, dacă nu a mers cu emisiunea, o să meargă undeva în alt domeniu. Și după două săptămâni am preluat obligațiunile de redactor-șef.

Unde și cum te vezi peste 10 ani?

Idee nu am unde o să mă trezesc mâine și ce culoare a hainelor o să prefer. Așa se întâmplă când evoluezi și crești – nu știi în ce țară o să te trezești și cine o să-ți facă cafeaua de dimineață.

În viață are loc o permanentă schimbare de rol, percepții și dorințe. Cred că omul care poate să presupună ce va fi peste 10 ani este un om care stă pe loc. Poate mă apuc de fizică atomică, poate de chirurgie veterinară. Cert este faptul că, pentru moment, mă văd alături de echipa mea și o să încerc să mergem împreună spre un viitor mai luminos.

Dacă viața ar dura doar 25 de ani, ți-ai trăi-o altfel?

Cred că fiecare și-ar dori să o trăiască altfel. Undeva în Australia poate. Și când mă întreabă lumea ce aș schimba, răspund „Nimic”. Am învățat să nu îmi regret deciziile.

După finalizarea studiilor, vrei să activezi acasă sau după hotarele țării?

Nu studiile mă țin aici. Jobul meu, echipa mea, directorul meu – Pavel – și părinții sunt cei pentru care mă aflu în țară. Și, dacă nu reușești să te manifești aici, pe piața noastră, nu ai ce căuta peste hotare. Nu te așteaptă nimeni.

În ce mod te-ai schimbat după ce ai început să activezi la Allfun?

Am crescut. Am pierdut din naivitate și am devenit mult mai realistă.

Cu cine ai vrea cel mai mult să faci un interviu?

Cu mine însămi. Și nu pentru că mă iubesc foarte mult. Ideea e că trebuie să petrecem mai mult timp ascultându-ne pe noi, interiorul nostru. Trebuie să încercăm să ne simțim, căci așa vine echilibrul. Faptul că aș sta de vorbă cu vreun star nu înseamnă că mi-aș dori să scriu despre asta.

Din punctul tău de vedere, ce ar trebui să facă sau ce calități ar trebui să posede o femeie perfectă?

Nu știu ce nu îi ajunge femeii pentru a deveni una perfectă, pentru că nu am întâlnit una. Un lucru e valabil pentru ambele sexe: un pic de lectură niciodată nu strică. Aceeași carte de rețete nu degeaba carte se numește.

Trăind într-o lume plină de conflicte violente, ce ar trebui să facă un om simplu pentru a le ameliora?

Tot omul simplu le și creează. Nu putem zice că un om e mai puțin însemnat decât altul, că nu poate face o schimbare, fie ea spre bine, fie spre rău. Cu toții facem parte dintr-un mecanism. Un fluture din Japonia poate provoca un tsunami în America. Nu subestima pe nimeni, inclusiv pe tine însuți.

Întrebări de la cititori:

Eugeniu Sârbu: Ai avut vreun moment în care ai spus: „Nu pot!”? Dacă da, în ce context și cum ai trecut peste?

„Nu pot”-ul ăsta prea des e folosit drept o scuză sau un pretext: pentru a nu urca în autocar și a pleca la iubitul/a tău/ta, pentru a nu face temele sau pentru a nu scoate gunoiul.

Nu am avut peste ce să trec, pentru că nu îmi cream probleme cu acest „nu pot”. Undeva  recunoșteam că mi-e lene, că nu vreau sau că nu reușesc. Încerc să nu mă mint și îmi spun adevărul. Când realizezi natura cuvintelor folosite, e mai ușor sa le controlezi.

Eugeniu Gorincioi: Care sunt criteriile de selecție a persoanelor alese de tine pentru interviu?

Persoana trebuie să fie una frumoasă. Și, când zic frumoasă, mă refer la interior. Trebuie să aibă caracter, să fie, dacă nu regi și regine, atunci „piese-cheie” în această partidă de șah pe care o jucăm cu viața. Nu garantez că toți cei despre care scriem o să ajungă învingători. Trebuie măcar să încerce. Nimic nu vine pentru că suntem frumoși, avem 175 cm înălțime sau purtăm haine din ultimele colecții.

Elena Creme: Fițe, mai puteți?

Atâta timp cât ele există, trebuie să mai pot. Pentru cineva sunt fițe, pentru altcineva sunt un mod de viață. Iar fițele există atâta timp cât societatea are nevoie de ele. Cererea naște oferta.

Adriana Ciofu: Mai există teme tabu în secolul al XXI-lea?

Deși pretindem a fi mai libertini și mai dezghețați în toate, subiectele tabu vor exista mereu. Pentru mine, o temă tabu e prostia omenească, care câteodată e chiar mai vulgară decât orice altceva ce înscriem în categoria lucrurilor interzise.

Cristina Cozari: Dacă ai putea schimba ceva în tine, ce ai schimba?

Mi-aș adăuga mai multă răbdare. Pentru că e unul dintre lucrurile pe care încă nu am reușit să le stăpânesc la mine. Și da… Dacă are cineva nevoie, îi dau și o parte din lenea mea.

Mesaj final

Învățați să prețuiți lucrurile simple.