zile numărate pe o pereche de degete tăiate, degete care n-au cunoscut de mult o manichiură roșie, degete care de-o veșnicie n-au simțit alte degete…îndoi deget după deget și la fiecare pocnitură aud cum primăvara face pași greoi.
…nopți calde, cu iarbă verde, perechi care se țin de mîină, și tot ei ocupă băncile din parcuri, și tot ei așteaptă ultimul troleibus într-o stație cu scaune galbene.
…fuste scurte și rujuri colorate, ciorapi în șlapi și scheletele tinerilor studenți ce fîlfîie pe sub maiourile cumpărate de mama cu 2 ani în urmă.
…miros proaspăt dimineața și moleșeală la orele amiezii.
…și eu am să mă întind ca o pisică cînd razele de soare vor răzbate printre copacii necurățiți și am să le sorb ca un narcoman.
și știu că voi merge pe același traseu și voi vedea de fiecare dată oameni diferiți, și am să-i studiez, mersul, mimica, hainele…și am să-i găsesc fericiți. Ținînd în palme telefonul din care se aude vocea celui drag- oamenii orașului vor zîmbi, și poate că si ochii lor vor cunoaște o lacrimă de fericire.
Eu însă am să merg, în același ritm, avînd același stil de-a vorbi, de-a gîndi, de-a crede, aceleași emoții situate între 2 plămîini.
Iubesc primăvara, că-s copilul ei. Dar mama m-a învățat că carnea vie se păstrează la congelator. Și ar trebui multe zile calde să mi se topească gheața de pe inima congelată de mult.
-alo,primăvara? ”fă la vale”!!!
