Este ciudat ce simți când citești o carte a cărui sfârșit îți este cunoscut. Dar și mai straniu este atunci când, citind, știi că la finalul cărții nu te așteaptă nici pe departe un happy end. E ca și cum ai începe să privești un film al cărui subiect te intrigă, iar prietenul de lângă tine (amintindu-și că a mai văzut filmul) îți dezvăluie în câteva secunde cu ce se termină.
Despre soarta Annei Karenina am aflat, înainte de a citi cartea, de la mai multe surse: prieteni, profesori, momente din unele filme, referințe din unele cărți, etc. Astfel că am început să citesc romanul lui Lev Tolstoi fără prea mare tragere de inimă, însă această stare nu a durat decât câteva clipe. Zic asta, deoarece mi-a atras atenția chiar de la prima frază:
- ,,Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei.”
Așa că am continuat să citesc cu un vădit interes, capitol după capitol, captivată totalmente de frumusețea acestui roman psihologic.
Rezumatul romanului:
,, Dolly descoperă că soțul ei o înșeală cu guvernanta copiilor și hotărăște să-l părăsească. Pentru a-l ajuta să se împace cu soția, Stiva își roagă sora (Anna Karenina) să vină la Moscova. Aceasta sosește cu primul tren, și în gară face cunoștință cu ofițerul Vronski, de care se îndrăgostește. După ce reușește să-și împace fratele cu cumnata, Anna merge la un bal unde dansează toată noaptea cu Vronski, și înțelege definitiv că s-a îndrăgostit. Amintindu-și că este căsătorită cu Alexei Karenin și că are un băiețel de opt anișori pe care îl iubește enorm, Anna decide să se întoarcă chiar a doua zi la Petersburg.
În paralel se desfășoară o altă poveste de dragoste. Levin, un tânăr intelectual și boiernaș de la țară, se îndrăgostește de Kitty (cumnata lui Stiva). Kitty însă îi refuză cererea în căsătorie, fiind convinsă de sentimentele lui Vroski pentru ea, din flirturile evidente, deschise ale acestuia. Aceasta însă rămâne dezamăgită după ce află că Vronski se îndrăgostise, peste noapte, de Anna, și că o urmă la Petersburg.
După ce-i declară soțului că este însărcinată și că are un amant, Anna pleacă cu Vronski peste hotare, fără a obține divorțul. Între timp Levin se căsătorește (totuși) cu Kitty, care își revine după dezamăgirea în dragoste pentru Vronski.
Peste puțin timp, Anna și Vronski se reîntorc în țară, dar lucrurile nu merg după cum s-au așteptat. Vronski se simte strâmtorat în această relație a sa cu Karenina și începe să iasă în societate, fiind prezent la toate banchetele. Anna este judecată de către înalta societate și nu-i primită nicăieri. Sub presiunea societății, și a faptului că și-a părăsit copilul pentru un bărbat care continua să se implice și în alte relații amoroase (după cum își imagina dânsa), Anna nu mai rezistă și se aruncă în fața unui tren.”
Alte impresii:
Romanul este numeros prin numărul personajelor din spațiul citadin. Tolstoi, însă, redă în cea mai originală formă întreaga splendoare a societății rusești aristocrate. În roman sunt tratate, prin intermediul discuțiilor dintre cele mai simandicoase personaje, teme legate de viață, moarte, iubire, fericire, trădare, onoare, destin, familie, credință ș.a. Este prezentată detaliat întreaga gamă de plăceri și îndeletniciri ale nobilimii, a cremei societății, cât și a mojicilor și a intelectualilor din spațiul rural.
Detaliile, în romanul de față, nu umplu greoi conținutul cărții, ci doar oferă o plăcută notă de atractivitate celor expuse.
Din acest roman avem, cu siguranță, ce învăța. Zic asta luând în considerație textul ca ansamblu. N-am de gând s-o judec pe Anna, și nici nu o voi învinui de lașitate, cum mulți dintre cititori au făcut-o deja. Karenina este o eroină frumoasă, puternică, plină de viață și cu acel aer de mister în făptura sa de care se îndrăgosteau, deopotrivă, și femei și bărbați. Este genul de femeie care nu a cunoscut dragostea în căsătoria sa cu un bărbat mai mare cu 20 de ani decât ea, și s-a lăsat furată de acest sentiment înfiorător, cu un altul decât soțul său. A plătit prea scump presiunile societății, dragostea pe care a dorit-o din toată inima și despărțirea de fiul Serioja. Nu încerc nici să-i îndreptățesc fapta, dar consider că romanul ar fi pierdut din farmec dacă Anna ar fi avut o altă soartă decât cea prescrisă de autor.
Așa cum acest roman a avut cele mai multe ecranizări, am ținut să văd și filmul Anna 
Karenina. Unul recent, în regia lui Joe Wright, care a avut premiera pe 7 septembrie 2012.
Determinată de unele experiențe anterioare, nu mai concep să privesc filmul înainte de a citi cartea după ideea căreia a fost creat. Și nu din motiv că nu ar reda întocmai anumite motive ale cărții. Am citit Anna Karenina cu o însuflețire perpetuă, în ciuda volumului destul de mare. Filmul, însă, nu mi-a îndreptat așteptările. Deși mare ca întindere, acțiunea filmului mi s-a părut precipitată, efectuată cu o grabă excesivă. Am constatat că dacă nu aș fi citit cartea în prealabil, puține aș fi înțeles din esența filmului. Apoi am avut și impresia că nu au fost selectați actorii potriviți (după făcătura acestora) pentru personajele potrivite, cu excepția lui Keira Knightley, care o interpretează superb pe Karenina.
Romanul merită citit fără întârziere, iar mie nu-mi rămâne decât să vă urez lectură utilă, sau vizionare plăcută (în cazul în care preferați să vizionați filmul).
