Spune-mi.
Nu mai există mister,nu mai există dorinţă..tu te-ai plictisit să lupţi pentru cineva care nu îi pasă.
Dar eu, eu te-am lăsat să mă domini,deşi tu nu ştiai. Eu te iubeam nebuneşte,copilăreşte,dulce,sincer,eu te iubeam ascuns…
Tu nu mai ai nevoie de cineva care te alungă,pentru că toţi prietenii tăi sunt fericiţi,dar tu nu eşti.
Ar mai conta dacă ţi-aş spune că tu eşti unicul motiv pentru care eu respir,adorm,visez,zîmbesc?
N-ar mai conta..pentru că eu te-am alungat,deşi te vroiam,te-am rănit,deşi te iubeam,te-am distrus,deşi m-a durut să văd
cum tu,încet,încet,dispari. Şi nu mai vrei să te sufoci în chinul unei iubiri dureroase,neîmpărtăşite şi ambigue.
Şi dacă tot ai plecat,şi dacă tot mi-ai luat
sufletul
ai putea să mai vii uneori,atunci cînd dorm să mă săruţi pe frunte şi să-mi şopteşti ce-mi şopteai înainte să adorm?
Eu nu-mi cer iertare,eu nu te chem înapoi. Eu nu pot să-ţi arăt ce simt. Nu pot,niciodată n-am putut.
Eu pot doar să plîng în mine. Fără lacrimi.
