Rugăciunea întîi Dis-de-dimineaţă ridic duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sînt poruncile Tale. Învaţă-mă, Dumnezeule, dreptatea Ta, poruncile Tale şi îndreptările Tale. Luminează ochii gîndurilor mele, ca nu cumva să adorm în păcate, spre moarte; risipeşte orice negură de la inima mea. Păzeşte fără de ispită viaţa mea, cu pecetea Sfîntului Tău Duh. [...]