Se pare că efectul de turmă nu funcţionează doar în cazul unei mulţimi, dar şi în cazul partidelor de opoziţie. Moldova este un stat prea mic pentru o astfel de puzderie de partide, iată de ce deseori o idee, un mesaj se transformă rapid într-o banalitate, pentru că odată ce este scuipat de o formaţiune politică, îndată este preluat de celelalte, indiferent de orientare politică. Opoziţia deseori dă dovadă de lipsa de originalitate şi incapacitate de a genera idei, iar acest lucru nu vine decât să demonstreze faptul că aceste formaţiuni sunt incapabile cel puţin să-şi asume simplul rol de opozant. Şi un măturător de stradă are nevoie de studii şi calificare, cu atât mai mult un  partid de opoziţie. Anume această lipsă de originalitate deseori şi derutează electoratul: toţi sunt la cravată, toţi vorbesc frumos şi repetă insistent, asemenea unor mantre mesajele sale în aşa măsură încât săracului electoratului nu rămâne decât să ameţească şi să repete celebra întrebare: „Dar, io cu cine votez?” Chiar dacă nu am ajuns încă în campania electorală, populaţia deja este sătulă de partide liberale, pro-europene şi protestatare. Iată de ce campania din 2009 promite a fi destul de plictisitoare şi greoaie în cazul în care cineva nu va reuşi să emite o stratagemă genială de “vrăjeală moldovenească”. Dar şi acest lucru ar fi destul de dificil: în timp ce politicienii „ar mai vrea ca prima dată”, electoratul demult nu mai este o virgină ci o văduvă obosită care nu se lasă prinsă de “poante învechite”.