Educația începe din familie. Când ești mic și neputincios, depinzi de părinții tău. Ei sunt cei care te hrănesc, te îmbracă, au grijă de tine și pun bazele educației tale, după modelul care a fost aplicat și asupra lor.
Cu siguranță, dar cu micile excepții, părinții tău sunt cei care te iubesc cel mai mult și iți doresc tot ce e mai bun, încercând să te pregătească pentru ”viața asta grea, care te așteaptă.”
De mici ne vorbesc despre cât de greu se câștigă banii, cât e de important să ”ajungi om în viață, să ai cuibușorul tău și să fii ca lumea.” Repet, toate acestea ne sunt dorite din cea mai pură dragostea părintească, însă drumul spre iad e pavat cu intenții bune.
Încercând să ofere tot ce e mai bun, după crezul lor, de multe ori, efectul este total invers, iar binele acesta joacă un rol negativ.
Fiind mic, îl înscriu pe copil la cursuri de vioară, poate ia prinde bine, pe când copilului îi place să deseneze. Astfel sunt îngropate talentele. Cu toate că, anume părinții sunt responsabili pentru descoperirea talentelor și abilităților copiilor. Cred că aceasta ar fi cel mai elocvent exemplu de dragoste părintească.
Când creștem mai mari, părinții ne îndeamnă să învățăm cât mai mult și să luăm note cât mai mari, pentru a urma o facultate prestigioasă (juridica sau medicina) și să obținem un loc călduț și sigur de muncă.
Suntem încărcați cu tot felul de lecții inutile care ni se impun de sistemul educațional. Școala ne consumă cea mai mare parte a zilei, nelăsând, practic, timp pentru pasiunile noastre, distracție, odihnă sau orice altceva ce poate preocupa un adolescent.
Tot vorbim că viața e una și scurtă, dar tot o irosim în zadar făcând ceea ce nu ne place. Oare pentru asta am venit pe pământ? Oare a vrut Dumnezeu să învăț tot felul de inutilități, care nu contribuie deloc la dezvoltarea sau fericirea mea.
Părinți, lăsa-ții pe copii voștri să decidă singuri ce vor face cu viața lor. Nu toți vor să fie sclavi cu posturi sigure și bine plătite (însă banii oricum nu vor ajunge). Dacă copilul scrie poezii, nu e nevoie să aibă notă mare la matematică sau fizică. Eminescu a picat de mai multe ori examenul la mate, însă asta nu la încurcat să devină cine este.
Copii, nu învinuiți părinții pentru acțiunile sale, totul ce fac, o fac cu cele mai sincere intenții de a vă ajuta. Posibil și ei sunt victime ale îndoctrinării sociale, au căzut și ei în capcana sistemului, precum mulți alții, mai ales că au trăit în timpuri mai grele.
E ideal când copii se înțeleg cu părinții. E ideal când părinții acordă frâu liber copiilor. Posibil, cineva sa lega de droguri sau va nimeri la pușcărie, însă altcineva va deveni un mare pictor și nu manager, altul scriitor și nu medic, altul psiholog și nu avocat...
Orice ar fi, dacă cei din preajma ta te trag în jos, trebuie să renunți. Nu contează că sunt părinții tăi sau cei mai buni prieteni. Tot ce contează e viața ta. Prin exemplul tău, mai târziu, vei inspira și acești oameni la care ai fost nevoit să renunți prima oară.
Când ești hotărât să ai succes, trebuie să fii și hotărât să plătești prețul cuvenit.