Când am terminat de citit Nuntă în cer, mă cuprinse o neliniște sufletească similară cu cea pe care o avusem în urma lecturii romanului Maitreyi, de același autor. Am întors pagina de pe urmă și m-a orbit albul ei imaculat, fără urmă de cuvânțel, de semne, de orice. Nu putea să se fi terminat!, mi-am zis. Nu acum!, când atâtea incertitudini, neclarități, presupuneri și stări îmi bântuiau creierii. Eliade știe cum să te lase perplex, îngropat în întrebări. M-am convins și de această dată, citind acest roman.
Nuntă în cer însumează două povestiri: confesiunile a doi bărbați care au aflat dragostea absolută. Andrei Mavrodin și Barbu Hasnaș, aflați la o cabană, își relatează în timpul nopții poveștile de iubire, unice și irepetabile pentru fiecare în parte. Unicul personaj feminin, Ileana-Lena, se dovedește a fi aceeași femeia despre care au povestit cei doi; femeia care a constituit, pentru ambii, cea mai mare dragoste. N-am să adaug mai multe detalii pentru a nu știrbi din farmecul descoperirii, dacă cumva încă nu ai citit cartea.
Eliade vorbește în roman despre o iubire absolută, atribuind combinația Femeie-Bărbat unui tot întreg, făurind-o ca pe o unitate. Așa cum două trupuri se regăsesc într-o îmbrățișare (”Dincolo de voluptate, dincolo de rut, este cu putință o regăsire desăvârșită în îmbrățișare, ca și cum ai cuprinde – pentru întâia oară – o altă parte din tine, care te ”incheie”, te completează, revelându-ți altă experiență a lumii, îmbogățită cu alte, noi dimensiuni…”), două suflete se unesc pentru totdeauna într-o dragoste divină, cerească, completându-se reciproc. Întregindu-se.
Nuntă în cer și Maitreyi sunt cele mai reprezentative romane ”de dragoste” ale lui Eliade și printre cele mai frumoase din literatura română, spune Paul Cernat în Schimbarea la față a prozei lui Mircea Eliade. Și am să fiu de acord, așa cum aceste două romane au reușit definitiv să mă cucerească. Maitreyi este totuși un fapt împlinit, poate unul dintre cele mai bune romane ale scriitorului, dar la fel de profund rămâne în sufletele cititorilor și Nuntă în cer, pe care îl recoman cu drag tuturor, chiar dacă Eliade va scrie în Memorii-le sale că cel din urmă n-a atins (totuși) popularitatea de care se bucură Maitreyi.
