Deja din mica-marea mea experiență de blogger, am realizat că dacă iai toate întrebările discutate de bloggeri și invitați la un offline, poți liber să faci un salat Olivie. Despre asta a vorbit Eugen și Nicu, pe mine personal m-a interesant și mă interesează subiectele economice.
Eficiența întreprinderilor de stat. Rezultatele companiilor de stat pentru 2012 printre care Calea Ferată, Banca de Economii (care momentan realizeaza un plan de redresare a situației) și Moldtelecom arată clar cât de capabil este statul să conducă entități economice. Premierul crede că soluția nu este nici schimbarea directorilor , nici altă schimbare de fond, ci privatizarea. Dilema pe care și dânsul a recunoscut-o este următoare –acum conjuctura de piață nu permite de a privatiza aceste întreprinderi la un preț bun, mâine s-ar putea să nu mai a ce să scoți la privatizare, decât niște întreprinderi falimentate.
Investiții. Premierul a recunoscut că nu avem o strategie de atragere a investițiiilor. MIEPO trebuie reorganizata și nu doar această instituție. Existe departamente din Ministerul Economiei, care sunt inter-sectoriale – industria, eficiența energetică și atunci premierul este de părare că este necesară o reformulare a sistemului și trecerea acestora la un alt nivel.
Patenta. Un subiect sensibil, la care premierul a venit la început cu opinia că trebuie simplificată la maxim activitatea în baza de patenta, după care ( în urma discuțiilor și întrebărilor din partea lui Valeriu Pașa și Corneliu Gandrabur) a înclinat balanța părerii că patenta trebuie exclusă, ca activitate de întreprinzător.
Agricultura și energia. Condițiile climaterice nefavorabile din ultimii ani sunt deja o constantă, care bate direct în agricultură . Premierul a spus că anul acesta Guvernul se va concentra pe acțiuni de construire sistemelor de irigare și de alocare a fondurilor pentru agricultori. Există proiecte și potențial pentru energia eoleană în Moldova, problema este lipsa cadrului legislativ, care urmează a fi elaborat.
Noul Machiavelli. Dumnealui a citit cartea. I-a plăcut. Unele fragmente l-au îndemnat să se autoanalizeze.
Cine vine în anul 2013 în Moldova? Băsescu, Schultz, patriarhul Chiril.
2013. Un an decisiv și deloc ușor pentru Moldova.
***
Cum era și de așteptat a fost atins subiectul 7 aprilie și speranțele oamenilor în noua/vechea Guvernare. Am avut o discuție filozofico-existențialistă cu Elena Zgardan, încercând să găsim răspunsul la întrebarea: de ce politicienii nu își îndeplinesc promisiniule, noi doar atătea așteptări am avut? Unicul răspuns pe care au l-am gasit a fost că promisiunile politicienilor se tranforma in asteptarile alegatorilor, care deseori sunt alimentate fie de dorinta de schimbare, fie de prea mult optimism. nu-i poti lua omului dorinta a fi optimist, la fel cum nu-i poti lua abilitatea politicianului de a specula si manipula, inclusiv cu dorintele alegatorului …