Al doilea an consecutiv Nașterea Domnului mă prinde la Praga. Fericito, mi-ar spune unii. Să fii în una dintre cele mai frumoase capitale europene în una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății – ce-ar putea fi mai frumos și mai bine!
Nu vreau să par o nesimțită. Ar fi incorect față de cei care mi-au achitat zborul și cazarea pe parcursul a 12 zile. Ar părea injust și față de zecile de mii de turiști care au invadat Praga în aceste zile – cetățeni ruși în mare parte. Ei au plătit bani grei ca să vină tocmai la Praga și aici se străduiesc să trăiască la maxim clipa și sărbătoarea Nașterii Domnului.
Iar eu…visez cu lacrimi în ochi la clipa cînd voi păși pe tărîmurile moldave și-mi voi putea îmbrățișa familia. Sentimentul străinătății îl trăiesc mult mai acut față de anul trecut. Ceea ce pe mulți îi încîntă – mă refer în mare parte la arhitectura și la aerul aristocratic al Pragăi – eu le percep ca pe niște pietre reci deși, recunosc, îmi mîngîie privirea. Nu-mi încălzesc însă inima și aici nu pot face nimic.
Am încercat să urmăresc comportamentul oamenilor în tot acest răstimp. Nu-mi asum rolul de fin observator, pentru că nu am avut timp pentru asta. Sunt prinsă în traininguri și workshopuri de dimineață pînă seara. Creierul e hrănit (îndopat) cu informații din diverse domenii. Oameni noi, experiențe utile, interesante, iar eu ca nesimțita nu simt plăcere de la toate acestea. Sufletul meu tînjește … după comunicare, după ființele dragi, după îmbrățișările și urările tradiționale de Crăciun. Am încercat să-i fac și sufletului meu o bucurie. Am găsit o bisericuță ortodoxă unde m-am dus la slujba de duminică, la vecernie, apoi la slujba de Crăciun. Am cîntat în gînd troparul Nașterii Domnului, m-am uitat la fețele smerite și fericite din jurul meu și am simțit pe cîteva ore bucuria Nașterii. Sufletului meu i-a fost suficientă această scurtă experiență. Minții mele i-a fost suficient să vadă oameni care nu se calcă în picioare și nu fac rînd la carne, ouă și alte bunătățuri pe care să le pună pe masă. M-am bucurat să văd o mînă de oameni, uniți în bucuria slăvirii Nașterii lui Hristos. Mi-a plăcut să-i văd negrăbiți și doritori să petreacă cît mai mult timp în acest spațiu sacru. Am retrăit la unison fericirea de acum 2000 de ani. Nu a mai contat faptul că nu înțelegeam mai nimic din ceea ce spunea preotul sau cînta corul. Slavona veche este la fel de neînțeleasă și pentru cehi și pentru ruși. În schimb i-am dat dreptate unui coleg (Sasha spasibo!) care în ajun m-a întrebat de ce contează pentru mine limba în care se ține slujba. Oricum Sfînta Liturghie este neschimbată de două milenii.
Crăciunul este pentru fiecare
La fel de două mii de ani
Aprindeți candelele-n căscioare
Cîntați cu mine – LA MULȚI ANI!
