Privesc prin fereastră cerul.
De câteva zile tot cerșesc câțiva fulgi, în amintirea primelor zile de decembrie, când imense perdele de ninsori acopereau orășelul.
Liniștea care s-a lăsat în cartierul unde locuiesc, după sosirea acestui 2013, mă predispune la nostalgii. Doar o ninsoare învolburată mi-ar trezi dorința de a ieși afară, de a surâde împreună cu prietenii mei la atingerea fulgilor mășcați, pufoși, pe care nu-i poate reține nimeni din avântul cu care aleargă spre pământ, spre a-l săruta.
Iubesc fulgii!
Iubesc agonia cu care aceștia brăzdează văzduhul, înainte de a-și încheia calea!
Îi aștept! Îi chem! Îi visez!
Sorbindu-mi, lângă fereastră, ceaiul fierbinte- privesc spre cer! Poate, din milă pentru ochii mei imploratori, își va deschide porțile și-i va lăsa să cadă, ca o furtunoasă expresie la dezlănțuirile calde ce ne furnică spiritual în asemenea momente!
