Elbrus 2012

De ce Elbrus?Anul trecut, la sfîrşitul călătoriei în munţii Carpaţi planificam deja o următoare escapadă la munte cu întreaga echipă, o ieșire la altitudini mai mari. Vîrful Elbrus a atras prin faptul că face parte din Seven Summits - 5642m e o altitudine pentru care se cere şi o pregătire fizică corespunzătoare. Din planul meu de pregătiri: minim 1 dată pe saptămînă de alergat 10km cu condiţia să nu depăşesc 60min(apele curgeau şiroaie) - iar din moment ce am trecut de iarna:  sala s-a schimbat în teren și aer liber, unde pentru început a fost mult mai greu decît a fost în sală, pe banda rulantă. Unu la mînă, a fost greu să determin distanţa exactă, şi nici viteza nu puteam s-o controlez - gata cu indicatorii electronici, dar în scurt timp am gasit soluţia - parcul "Valea Morilor", unde un cerc are aprox 2,6km. Per total 4 cercuri. În fiecare weekend, o dată cu venirea primăverii faceam min 100km pe bike, iar începînd cu venirea verii făceam naveta pînă la servici cu bicicleta - 15km tur şi 15km retur. Din cînd în cînd adăugam ore de antrenament în sală, dacă timpul era nefavorabil. Toate astea la un loc m-au ajutat mult, pînă în vîrf n-am avut nici o problemă! )) 
Echipa


Rois(Рая)SlaVdis(Влад)Zuzle(Валик)Tatiana_cKarenАртём
Despre Elbrus …

Elbrus (Эльбрус), cel mai înalt vîrf din Europa, este un vulcan stins şi are de fapt două vîrfuri: 5642m (vîrful vestic), 5621m (vîrful estic). Face parte din lanţul munţilor Caucaz şi este situat în republica Kabardino-Balkaria, în partea de sud a Federaţiei Ruse. Se afla la mică distanţă (10km) de graniţa nordică a Republicii Georgia, ceea ce impune alpiniştilor anumite măsuri de precauţie determinate de tensiunile dintre cele două state. În particular, anumite zone aflate în imediata proximitate necesită permis de graniţă, iar altele sunt interzise accesului.

Ziua I18.07.2012 5:05 Suntem în aeroportul din Chişinău. O îmbrăţişare caldă cu cei dragi înainte de plecare şi rămas bun. Mai sunt cîteva minute pîna avea să înceapă înregistrarea pasagerilor cursei Chișinău-Sochi, dar am fost rugaţi fără nici o explicaţie să părăsim clădirea aeroportului şi în cîteva clipe toată lumea a fost evacuată, inclusiv personalul. Iniţial bănuiala noastră a fost că o fi avînd să se folosească de serviciile Air Moldova vreun VIP sau cineva din anturajul politic, dar de ce a fost evacuat şi personalul?! În scurt timp a apărut şi presa, pompierii şi serviciile speciale. E, alarmă de bombă - falsă! Am tot aşteptat şi după aprox. 1,5 ore ni s-a permis să intrăm în aeroport, între timp am întîlnit răsăritul şi am îngheţat de frig - toate hainele împachetate şi sigilate...Călătoria începe cu mici peripeţii. Încercăm să ne concentrăm atenția spre gînduri pozitive și în timp expres trecem de toate formalităţile din aeroport. Decolăm, nimic deosebit, micul dejun e la mare aşteptare, niciodată nu mi-a plăcut meniul, mai bine zis ce se ofera în timpul zborului, însă ador sucul de portocale şi nu ezit să cer 2 pahare)) Reuşim să facem cîteva poze cu ce se întâmplă de după geam, un eh, un ah ce frumos şi gata zborul :), ne vedem în aeroportul Adler - Sochi.
În aeroport l-am întîlnit pe Valentin(Valik), al 6-lea membru al echipei care a aterizat tot pe aeroportul din Sochi, dar cum e stabilit în Rusia abia acum suntem cu toţii împreună. Din aeroport trecem direct în staţia de tren a aeroportului şi luam express-ul pînă în inima oraşului Sochi. Pregătirile pentru olimpiadă sunt în plină desfăşurare, iar trenul express ne-a impresionat prin aspectul interior - modern, plin de panouri informaţionale electronice, un cart plimbat de o doamnă printre rînduri oferind spre vînzare ceai, cafea, ciocolată, plăcințele, chifle şi alte bunătăţuri - într-un cuvînt o călătorie plină de comfort, în plus, am văzut marea: albastră-azurie şi s-au trezit emoţiile de bună dispoziţie şi dorinţa de a ne cufunda...

Ultima dată cînd am vizitat acest oraş a fost acum 10 ani, din tot ce recunosc e gara şi cîteva arhitecturi ce m-au impresionat încă atunci, în rest am regăsit oraşul mult prea schimbat. Ultimele tendinţe în materie de construcţii îşi lasă adînc amprenta, cu imense centre comerciale, zgîrîe-nori, geamuri exagerat de mari şi lucioase, iar mai aproape de periferie se zăresc întregi cartiere aflate în construcţie - reamintesc - pregătiri pentru olimpiada din 2014.Avem trenul spre Nalchik la 18:00, mai avem timp rezervă și e ora prînzului. Am fost uluiţi de preţuri exuberante - o pizza obişnuită e de 3 ori mai scumpă, dar suntem în vacanţă)) Mai tîrziu am ajuns şi pe plajă, în timp rapid am făcut cîteva scufundări....eee!







Aveam bilete la PlatzCart, am trezit interesul călătorilor cu tot echipamentul nostru - ne-am instalat comod şi eu am avut ferma convingere că trebuie să dorm, pentru a-mi conserva energia pentru mai tîrziu, o noapte lungă de călătorie cu trenul s-a redus la câteva vise :)Ziua I a luat sfîrşit! :)
Ziua II19.07.2012 5:07 Suntem în gara din oraşul Prohladny(Прохладный), următoarea staţie Nalchik(Нальчик) - staţie la care trebuia să coborâm, dar pe o porţiune dintre acestea va trebui să staţionăm pentru 3 ore conform orarului stabilit şi această idee nu ne prea încântă, aşa că fără să ne gândim prea mult schimbăm planul iniţial, părăsim în grabă trenul, gara, iar în scurt timp ne vedem în oraşul Prohladny în căutarea staţiei auto pentru achiziţionarea biletelor spre Nalchik. Ne-am mai plimbat prin oraş, am mai dezmorţit picioarele:) Tot aici am făcut rost de o cartela de telefon pentru a putea lua legătura cu cei dragi. Am gustat băutură tradiţională Ayran şi Chebureki. Ayran  este o băutură de origine turcă din iaurt amestecat cu apă rece şi sare care se serveşte rece, iar Chebureki este o plăcintă prăjită cu umplutură din carne.Cele 2 imagini de mai jos au fost preluate de pe internet, sunt pentru a-ţi face o idee, eram atît de infometaţi încât nu mai era timp pentru poze )))
Ajunşi în Nalchik suntem întîlniţi de colaboratorii TAU-Service pentru a trece înregistrarea, care în 2 cuvinte a însemnat: prezentarea fişei de migraţie şi a copiei paşaportului, de restul au avut grijă ei şi tot ei ne-au asigurat cu transportul pînă în Hushtosyrt(Хуштосырт) la cîţiva kilometri distanţă de cascadele Chegem(Чегемские водопады).


Cascadele din Chegem reprezintă una din cărţile de vizită ale Republicii Kabardino-Balcaria, acestea se află la 54km distanţa de Nalchik. Sunt cu adevărat o frumuseţe de neuitat şi nedescris. Căderea apei dintre stîncile aflate pe partea dreaptă a râului Chegem e de-a dreptul spectaculoasă. Apele curg cu un debit foarte mare şi toată zona e răspîndită de sunetul zgomotos al acestora. Pentru a comunica a trebuit să ne apropiem mai mult unul de altul şi să mărim intensitatea sunetului )))) În imediata apropiere a cascadelor se află un "bazar", unde localnicii(în general - femei) vând lucruri confecţionate manual - ciorapi, manuşi, căciuli - din lână, produse confecţionate din piei şi alte suvenire foarte drăguțe de altfel. Culori, cerbi imprimați, tematici florale şi frumoase elemente tradiţionale atrag prin frumuseţe şi originalitate.


În traducere din balkară, Chegem  înseamnă "pământul s-a spart", şi această denumire se potriveşte întocmai cu această zonă. De-a lungul râului, pe o parte şi pe cealaltă, se înalţă stânci imense de peste 30-50m, unde pe alocuri se revarsă ape în cascade.
E aproape ora prânzului şi suntem atraşi de o aromă ce ne trezeşte apetitul - era un grătar la care se frigea carne de miel. Comandăm cîte o porţie. Cărniţa a avut un gust neobişnuit, dar foarte gustos. Felul în care a fost făcută marinada, ţinută în mare taină de către localnici, pe semne va trebui să vii numai aici dacă mai vrei să încerci))), carnea "sălbatică" - de munte - a dat o savoare specială gustării. Profit de ocazie și rog să am acces la o priză, asta pentru a-mi reîncărca bateria aparatului foto, telefon și alte gadget-uri)) După un așa prânz copios ne mișcăm cu viteza melcului, dar treptat revenim la un tempou moderat chit că e după-amiază răcoroasă, soarele e ascuns printre nori.


Eh, şi de acum: adio civilizaţie, din acest moment contăm doar pe forţele proprii şi continuăm călătoria spre adâncul munţilor.Am tot mers de-a lungul râului, în faţă se înălţau falnice vârfuri şi întregi lanţuri muntoase. O vreme, companie ne-a ţinut un vulture, care zbura liniştit deasupra stâncilor. Îşi întindea hotărât aripile şi se lăsa dus de vânt, am scos aparatul foto pentru a-i face câteva poze, dar s-a retras de partea cealaltă a stâncii, îl strigam să revină (am stîrnit veselie în grup), dar vulturul nu m-a dezamăgit şi cîteva clipe mai târziu aud - "Uite-l!"


Ziua III

20.07.2012 Bunăăă Dimineaţaaa!!! E Prima dimineaţă în care mă trezesc şi văd ...

Orice alt comentariu e de prisos, e ca şi atunci cînd tragi aer adînc în piept, închizi ochii şi îţi imaginezi ceva frumos, numai că acum ochii îi las larg deschişi...
M-am trezit prima, ca şi în restul zilelor din acest tur, de ce? Dimineţile îs atât de pline de farmec şi ar fi păcat să nu încerci un duş rece în apele unui izvor, sub o mică cascadă sau o scufundare în râu ori lac montan, e mai greu până te hotărăşti, dar din moment ce ai intrat în apa rece ca gheaţa - ai câştigat. E minunat cînd te faci una cu natura, şi apoi pentru tot restul zilei te simţi atît de revigorat. E, asta am şi făcut)) 

Azi e prima ascesiune, conform datelor GPS am parcurs 15km şi am urcat 984m. Am simţit un uşor disconfort din cauza bocancilor, am mai parcurs cu ei kilometri întregi fără probleme, dar se pare că relieful dur, pietros are ultimul cuvânt. Probabil, ar fi necesar ceva mai lejer, sau poate încă nu m-am obişnuit cu ei în asemenea condiţii.

Mai târziu calea ne-a fost tăiată de un râuleţ. L-am trecut fără mici incidente))) Rucsacii au fost transmişi pe rând de partea cealaltă şi am continuat pe cărări necunoscute.

În cursul zilei găsim şi un mic câmp de cânepă, în imediata lui apropiere urme de "OM", o locuinţă mică, iar în jur o linişte ascuţită din care se desprindea doar foşnetul frunzelor bătute de vânt. Şi cum curiozitatea nu ne lasă să ne continuăm drumul mai departe, intrăm în locuinţă - este cineva acolo? Nu, nimeni şi nimic...

După prânz ajungem să constatăm primele erori ale GPS-ului şi ne regăsim ca în imaginele de mai jos, mulţumită unor păstori, am fost direcţionaţi pe calea cea dreaptă :)

În imaginea din stânga de mai jos, poate fi vazută stâna unde am primit indicaţii de la păstori, iar în imaginea din dreapta : de-a lungul stâlpilor de energie electrică trebuia să ne deplasăm, aşa că am facut cale întoarsă. 

Pentru început coborârerea devenea din ce în ce mai abruptă, apoi, nu ne vedeam din tufişurile ce se înălţau deasupra noastră )) Dar au fost cu folos, au mai amortizat de cîteva ori cazături provocate de diferenţa prea mare a coborârii, unde pe alocuri nici nu puteam să-mi dau seama cât de departe e pământul, păşeam în neştire condusă de intuiţie. A urmat o mică mlaştină şi apoi urcăm, sus am luat o pauză de ”snickers”)))

Tot în imaginea de mai jos, undeva între versanţi e locul planificat pentru înnoptare, am întîrziat azi, din cauza GPS-ului, şi privesc cu uşurare acel loc, se lasă pe înserat, iar acum 5 min nici nu banuiam cît mai avem de parcurs, conform GPS mai erau 2km, la fel ca acum 30min, dar am parcurs ceva distanţă timp de 30min, nu?

Coborâm şi tot coborâm...

Am ajunsss!!!Ziua IV

21.07.2012 Parcurşi au fost 18km. Urcarea de aproximativ 1156 m.

Ritualul de dimineaţă, micul dejun, demontarea corturilor şi împachetarea tuturor lucrurilor - suntem gata pentru o altă zi plină de aventuri! Astazi am pornit mai devreme. Imaginea de mai jos ar fi cu mesajul - Sunteţi gata?! ))

Motivul care ne-a determinat să ne mişcăm mai repede şi să fim gata de plecare a fost The Mosquitos(ţânţarii) - "plini de ospitalitate". În această dimineaţă nu puteam să-i mai suport, unu la mână sunt gigantici şi doi pişcă al naibii de tare!

În scurt timp, râul de-a lungul căruia traversam ne-a ieşit în cale şi trebuia să-l trecem, altă variantă nu am găsit, iar pe această porţiune debitul era destul de mare şi adâncimea la fel. Timp de 10-15 minute băieţii au căutat un loc mai potrivit pentru a trece de partea cealaltă - ghinion, se pare că nu prea este un asemenea loc. Vlad vede o bîrnă destul de lungă şi îi vine o idee genială - am trecut la treabă :)

Şi acum - să trecem! După ce am văzut cum Vlad ar fi fost înghiţit de apele deloc liniştite a râului a fost mai greu să mă decid să trec, dar totul s-a întîmplat mai repede decît credeam şi suntem toţi de partea cealaltă şi dacă am intrat în apa rece aproape cu totul, mai facem cîteva scufundări)))
Acest râuleţ l-am întâlnit şi mai târziu, dar nu mai era atât de adînc şi nici debitul nu mai era atât de mare.))

Şi pentru a 3-a oară )))

Pînă la ora prânzului am mers pe un drum bătătorit de maşini, se părea că în scurt timp ajungem, dar a fost cam lung drumul, cel puţin pentru mine - papucii mi-au sângerat piciorul drept şi nu era de bine - când n-am mai rezistat am hotarât că voi continua desculţ. Marea mea greşeală a fost că nu aveam o pereche de adidaşi ori sandale, sau orice altă încălţăminte de rezervă - noroc de Vlad, mi-a împrumutat sandalele lui, ce-i drept într-o sandală îmi încăpeau ambele picioare))) dar era mult mai bine decît în bocanci :) 

Tot pe acest drum, am trecut pe lângă o unitate militară, iar un grup de baieţi îmbrăcaţi în uniforma s-a apropiat, ne-a cerut actele şi au înregistrat trecerea noastră prin zonă. Tot ei ne-au întrebat dacă nu ne este frică să hoinărim prin aceste locuri, chit că am putea fi atacaţi de urşi sălbatici ori localnicii "supăraţi" - toate astea spuse cu o uşoară ironie )) 

Am luat prânzul la umbra răcoroasă a cîtorva salcii de pe malul râului şi am continuat pe să ne continuăm calea până în localitatea Bylym(Былым). Un sătuc destul de mic, mi-amintesc şi acum gustul plin de savoare al caiselor "furate")) Am mai făcut câteva cumpărături şi am luat autobuzul până în oraşelul Tyrnyauz(Тырныауз). Şi aici am mai completat lista cumpărăturilor, în special am căutat în farmacii Pantenol - pentru tratarea zonelor arse de soare. Dacă plecaţi vara la munte în zile toride, aveţi grijă sa luaţi haine în aşa fel încât să aveţi cât mai puţine suprafeţe de piele în contact direct cu soarele şi o cremă cu SPF 50. 

Din Tyrnyauz am luat taxiul spre Verhnii Baksan. O ultimă îngheţată şi ne vedem pe munte, da! O urcare nu prea uşoară ne aşteaptă. Kilometri întregi de serpantine cu un grad de înclinaţie mai mare decît unul obişnuit, ne întrebam dacă mai circulă maşini pe aici? Drumul era bătătorit, dar se vedea clar, ca a trecut ceva timp de cînd ultima maşină a călcat pe acolo. Ştiam că undeva sus era o sursă de apă, scopul pentru azi era să ajungem acolo. Mai aveam 1L rezervă, dar nici cina nu o puteam găti, nici micul dejun pentru ziua următoare. 

Urcam prima în grup, am mai spus cât e de importantă pregătirea, şi pe tot parcursul urcării trebuia să-i aştept pe ceilalţi. Pentru a nu mă plictisi, mi-am făcut un mic plan, lucru pe intervale. Parcurg în tempou rapid, apoi odihnă, la un moment dat voiam să mă întorc înapoi şi să parcurg încă o dată porţiunea de distanţa din punctul unde au rămas ceilalţi - prea lungi erau pauzele şi se lăsa frig, am renunţat cînd i-am zărit şi nici nu voiam să le influenţez starea psihologigă, aşa că m-am reîntors de câteva ori, dar fără ca ei să bănuiască ceva, aşa încât sus am ajuns destul de obosită şi era foarte târziu, în jurul orei 22:00 :)

Am montat corturile la aprox. 30m de izvor, iar în apropiere mai era o tabară de turişti, ne-am salutat şi ne-am împărtăşit cu impresii şi bineînteles i-am întrebat daca merg spre Elbrus, răspunsul a fost afirmativ.
Am cinat în timp record şi ...Noapte bună!

Ziua V

22.07.2012. Suntem deja la altitudinea de 2000m. Pentru astăzi planificăm să mai urcăm 1000m şi să ajungem în apropierea lacului Syltrangël(Cылтранкель). Ne-am trezit mai târziu decât au făcut-o cei din tabară vecină(însă, i-am ajuns pe traseu - mai târziu)))), am luat micul dejun şi hai sus :)

Distanţa parcursă pentru această zi a fost puţin sub 6km, dar urcarea ne-a dat bătăi de cap. La început mergeam toţi în acelaşi ritm, mai târziu aveam un avans bunicel faţă de ceilalţi, încercam să nu-i pierd din vedere şi făceam pauze. Alegeam cărările cele mai abrupte şi urcam pe pietrele mari ce-mi apăreau în faţă - mă întorceam şi prindeam cîteva adieri de vânt ...mi-amintesc cu strângere de inimă aceste momente!

 În scurt timp i-am zărit pe vecinii de tabără de noaptea trecută şi îmi pun scopul să-i ajung, iar grupul nostru nu se mai vede la orizont - vor ajunge într-un sfârşit şi ei - şi cu acest gând am urcat până am ajuns umăr la umăr cu grupul rus :) Cu scopul atins, mi-am găsit o piatră dreptunghiulară, mi-am întins salteaua şi m-am bronzat puţin până au ajuns şi ceilalţi :)

Urcarea în imagini... 

Azi am pipăit zăpadă )) E puţin diferită de ceea ce ştiam eu până acum că e zăpada. Mult mai granulată şi densă, la sigur nu faci un omuleţ de zăpadă cu asemenea "material" :)

Credeam că am ajuns sus şi mai avem de trecut un deluşor, dar constatăm că mai avem de urcat unul şi mai mare. Suntem toţi cu puterile aproape epuizate, iar stomacul strigă a foame, însă hotărâm că luăm prânzul când ajungem la destinaţie...şi ne încurajăm unul pe altul - Hai că poţi! Ce, te dai bătut?! :)

Cam aşa arătam - flămândă şi obosită )))

 După ce am luat prânzul mi-am revenit, luată de valul peisajului, lacul e amplasat la poalele unui munte pietros cu pete de zăpadă şi toate aste se reflectă - vedeam dublu ))) Am văzut şi câteva capre şi ţapi de munte alergând în apropiere, am luat aparatul foto, uitând şi de oboseală şi de tot, şi fuga după ei )))

E, şi parcă ne-am mai înviorat puţin, suntem gata pentru a urca din nou. Planificăm o urcare de peste 500m pentru aclimatizare, de data asta fără rucsaci, în tabără rămâne Arteom - prea obosit. Am urcat până la 3536, nu pot să zic că am simţit ceva deosebit. Era o după-amiază plină de nori grei şi fumurii, cu cât urcam mai sus cu atît era mai frig, dar vreo diferenţă ce ţine de respiraţie? - nu, nici una. De sus, se vede altfel frumuseţea din jur :)

Ziua VI

23.07.2012. Cu cât suntem mai sus, cu atât soarele încălzește mai puternic, iar în lipsa lui e în sens opus, foarte frig. În această dimineață suntem alintați de soare și facem câteva scufundări în lac. Apa a fost ”gheață”...

E trecut de 12:00 și noi încă mai lenevim în același loc...cu gândul că astăzi vom avea de urcat foarte puțin și traseul e mai mult format din coborâre, ne permitem să pornim atât de târziu - strategie greșită, iți spun mai târziu și de ce.

Deci, am început cu o urcare de vreo 200m...

Am ajuns sus și urmează coborârea, ce ușurare...greșit, am coborât mai greu decât am urcat. O coborâre abruptă, plină de pietriș care fugea de sub picioare. Am avut și un moment de suspans : eram în coborâre, în față 2 cărări, am ales-o pe cea cu pietre mai mari în speranța că nu voi aluneca, dar sub acestea - pietre mici, și cu fiecare pas făcut se rostogoleau la vale tot mai multe pietre, m-am regăsit în situația în care îmi era frică să înaintez, restul au luat-o pe cealaltă cale, au ajuns în drept cu mine, tot mai multe pietre se rostogoleau și eu m-am oprit complet, restul la fel, și a urmat o pauză din aia stresantă de vreo 30 secunde(tot ce auzeam erau batăile inimii, și nu vedeam decît pietre, pietre, pietre), apoi m-am mobilizat, și încet am ajuns de partea cealaltă - huh!

Acest râuleț(în imaginea de mai jos) liniștit și nevinovat, ne-a prins de câteva ori pe mici insulițe,  fapt ce a determinat să-l trece în nenumărate rânduri și ne-a luat și mult timp.

Yay, iată ce iezișori drăgălași am întâlnit! Toți gata pentru sesiunea foto, toate privirile spre cameră - Zâmbiți vă rog! )) 

Râulețul își continuă cursul, iar noi pe al nostru ...

Se lasă treptat noaptea, iar noi nu am ajuns la locul planificat pentru a înnopta și e trecut de 21:00.

În cale ne-au ieșit 2 păstori, ne-au oferit să ne instalăm tabara lângă ”casa” lor, ne promit sursă de apă, lapte proaspăt și un loc liniștit. Văzând că altă soluție nu avem, acceptăm. Păstorii ne-au tratat cu multă căldură, imediat cum ne-am instalat ne-au adus pâinică proaspat scoasă din cuptor, mmm ce gustoasă a fost... și ne-au promis că mâine vor mai coace pentru noi! Se vedea în ochii lor o atâta fericire că suntem acolo și cred orice n-am fi cerut am fi primit, dar am știut să fim modești!

Noapte bună! 

Ziua VII

24.07.2012. -Cine e gata, liber, să plece după lapte? E, tot eu mai matinală am fost, și am plecat după lăptic. În fața casei păstorilor un câine ciobănesc foarte inteligent. Cât timp le aveam cu ale noastre în poienița de alături nu l-am ”deranjat”, acum că mă apropiam de casa păstorilor, a început să latre și nu la mine, se îndrepta spre ușa casei - parcă zici că-și striga stăpânul, care nu a întârziat să apară. Am intrat, m-a servit cu Ayran și pâinică proaspăt coaptă. Mi s-a dat 2L de lapte și o pâine întreagă  :) Am mulțumit din suflet și nici n-am reușit să ajung în tabără că m-au luat pe sus, ce ai adus? )))) Rămăsesem fără zahăr, și tot la păstori am  găsit, mi-a dat tot zahărul(era peste 1kg), a zis să folosim cât avem nevoie și să il aducem înapoi, zis și făcut, l-a întoarcere mi-a împachetat într-un ziar bomboane :) și m-a întrebat dacă mai e ceva de ce avem nevoie, un om tare bun la suflet - mi-aduce aminte de bunici - și chiar ne-a tratat cu aceeași căldură, eram foarte fericită azi.

După atâta răsfăț, micul dejun obișnuit - orez cu lapte(gătit cu lapte condensat de comerț) a ajuns să-l m