…La mai puţin de o săptămînă din ziua în care, la o emisiune televizată, am discutat despre numărul mare al distincţiilor de stat oferite de diferiţi preşedinţi ai Republicii Moldova, cînd rezultatele televotingului au arătat că 93% din telespectatori consideră că în RM acestea nu se oferă după principiul meritocraţiei…

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat la data de 28 decembrie un decret privind oferirea a 85 de ordine şi medalii unui grup de personalităţi din diferite sfere de activitate: două „Ordine de Onoare”, 32 ordine „Gloria Muncii”, 39 medalii „Meritul Civic” şi una „Nicolae Testemiţanu”, un titlu onorific „Maestru în Artă”, opt titluri onorifice „Om Emerit” şi alte două „Artist Emerit”. Distincţiile au fost oferite în semn de înaltă apreciere a meritelor faţă de țară, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă şi înaltă măiestrie profesională.

Dar asta nu-i tot. Mai spre seara aceleiaşi zile, şeful statului a mai semnat un decret. De această dată privind decorarea a 227 de deputaţi ai Parlamentului Legislaturii a 12-a (primul Parlament al Republicii Moldova, a fost format din 380 deputaţi), semnatari ai Declaraţiei de Independenţă, cu „Ordinul Republicii” – cea mai înaltă distincţie în stat. 41 dintre ei au fost decoraţi post-mortem.

Ordinul a fost oferit „în semn de profundă gratitudine pentru contribuția la actul de proclamare a Republicii Moldova ca stat suveran, independent și democratic, pentru merite deosebite în instaurarea coeziunii și concordiei în societate și activitate rodnică în vederea sporirii prestigiului țării pe plan internațional”, constituind un caz fără de precedent în Republica Moldova. Nici un preşedinte de pînă acum nu a oferit un număr atît de mare de Ordine a Republicii printr-un singur decret.

Făcînd abstracţie de costurile confecţionării celor 312 distincţii oferite într-o singură zi, a cutiilor pentru acestea, diplomelor sau a şampaniei băute, potrivit legislaţiei în vigoare, cavalerii „Ordinului Republicii” primesc un adaos lunar la pensie în mărime de 500 de lei.

/227 (deputaţi) – 41 (decoraţi post-mortem)/ x 500 lei = 93 mii lei lună. 93 000 x 12 = 1,116 mln. lei/an.

Deci, cît ne costă Declaraţia de Independenţă a unui stat dependent de oricine şi orice?