superb. Mi-ai trezit niste amintiri dintr-o “alta viata”, una in care scriam chestii de genul asta:
” A trecut…nici nu mai stiu cat a trecut de atunci =) Cateodata imi par nanosecunde, cateodata – zeci de ani…dar apoi imi amintesc ca nu am eu mai mult de douazeci si ceva de ani…
Uneori ma simt atat de batrana…gasesc o placere masochista in a ma ascunde in singuratatea si durerea amintirilor acelea…in tine.
Nici nu-mi mai amintesc daca te-am iubit cu adevarat sau nu, stiu doar ca pentru multe luni ai fost singura soapta din mintea mea, ultimul gand inainte de a adormi, visul ce ma bantuia mereu prin somn.
As vrea sa sec lacul asta de singuratate din mine insa uneori imi vine un dor nebun sa ma arunc in el, sa las apele regretelor sa ma traga la fund.
As putea spune ca acum te-ai scurs din inima mea si te-ai ascuns intr-un colt de minte sub forma unei dorinte autodistructive.
Imi aduc aminte cum imi tremurau mainile cand am vorbit cu tine dupa o lunga perioada de “abstinenta”…Doamne, nu m-am mai simtit niciodata atat de vie, atat de implicata, atat de “acolo”!
Cu toate astea…sunt sigura ca daca te-as vedea mi-as pune pe fatza un zambet de complezentza, m-as ascunde sub o atitudine formala…suntem buni la asta amandoi, nu?
Sub nici o forma nu am sa te mai las sa ma “atingi” din nou. Mi-e frica de atingerea ta si as fugi de ea cu toata forta luciditatii ramasa in mine.
Te-am avut vulnerabil intre mainile mele si nu am stiut sa te fac sa ma simti…sa te simti al meu. Tot ce a urmat a fost o tacere stanjenitoare si un zambet trist…dupa care mi-ai spus cele mai oribile cuvinte din viatza mea. Nu stiu daca iti dai seama cat ai putut sa ma ranesti prin ceea ce ai spus. Oricat as incerca eu sa privesc pozitiv toata experienta aceea si trecutul meu cu tine, cuvintele acelea rasuna mereu a gol si a rana in sufletul meu…ma ard si acum…chiar daca mi-ai spus dupa vreo jumatate de an ca iti pare rau.
Ai sa ramai mereu crucea de regret pe care am sa o port. Uneori imi place durerea asta si nu cred ca am sa renunt la ea chiar daca as avea ocazia sa te am cu adevarat…nu imi stric eu bunatate de suferinta…
“.
Sunt faine experientele astea, te fac sa descoperi atat de multe despre tine si sa devii si creativ (mai mult pentru a te “descarca” de emotii). Ce am observat in timp e ca fericirea iti sterge orice urma de inspiratie, te face sa devii identic cu orice alt om fericit- cred ca se merita schimbul, totusi.