Iată că a trecut și 2012. Au mai rămas zile numărate până la sfârșitul anului. Fiecare își revizuiește obiectivele și își face noile priorități. Iată că vreau să văd și eu ce am reușit în acest an!

Ce mi-aș dori pentru 2012?

  • Sper să fiu o mamă bună, dar și să dorm mai liniștit și neîntrerupt.

Realizat, parcă. De dormit reușesc să dorm. Merci picei. Dar ”de mamă bună” deja voi vedea pe viitor!

  • Sper ca să ajung totuși să mă văd la casa mea.

Off…asta cred că nu degrabă se va întâmpla, dar totuși mai sper!

  • Sper ca în sfârșit părinții mei să ajungă la un consens.

Cred că mai degrabă o sa ajung eu la casa mea, decât ei doi la un consens. DAR CINE ȘTIE?

  • Sper ca picea (Miruna) să crească mare și sănătoasă ca să își sufle prima lumânare de pe tortă ;)

A reușit să sufle, ba chiar și să guste singurică. E foarte bravo.  Ptiu-Ptiu! De la 8 luni jumate a început a merge. Și cam de la 9 luni a început să și lege silabele. Deja știe să spună mamica, tati, mama, mami, Ica (bunica), elu (bunelu), Vasea, Nastea, padă (zăpadă), caun( scaun), uca (nuca), tița (fetița), baie, mate (desene animate), Patik (Patrick-jucăria preferată), Mașea ( Mașa din desenul animat), apă, cașia ( terciul de dimineață), apte (lapte), meme (măr), patu (ciorapu) etc. Știe să arate că vrea la baie, că vrea și baie, că vrea Nani, când trebuie să vorbească încet, știe să ducă gunoiul la urnă, să decojească portocalele și să le pape :) . Știe să numere până la 5, bunica a învățat-o, pe degete: uniu, doi, tei, patu, cici! Știe să arate și unde sunt ochișorii, buzele, năsucul, urechiușele, obrăjorii, capul, picioarele și să arate că are un anișor. De dansat nici numai zic – Nosa, Nu mi-e fica de bau-bau (Cleopatra Stratan), Tuc-Tuc (Nelu Stratan), Ghiță (Cleopatra Stratan), și muzica clasică sunt favoritele ei. Îi plac măslinele, ceapa, usturoiul, căpșunele, mazărea(ca și mamei) și varza, morcovul, fasolea (ca și tatei). Vom vedea cum va prieteni cu ciupercuțele :D

  • Sper ca să mă isprăvesc și cu ”funcția” de nașă atât de botez, cât și de cununie.

Am ajuns la nașă. Și cu Doamne Ajută ne-am isprăvit. Deja ză zică finii și cumetrii cum ne descurcăm.

  • Sper ca YooBee să nu plece peste hotare, dar să își găsească AICI un loc de muncă decent și bine plătit.

Chiar dacă a plecat, a revenit foarte repede și a hotarât că numai pleacă niciodată… singur. Dar a reușit și un job oficial să-și găsească… aici.

  • Sper ca să pot în sfârșit să-i spun mamei-soacre, doar Mamă…

Hmm… încă nu pot :(

  • Sper ca să ajung și prin Batumi(Georgia), unde este preconizat să plec.

Am fost. Am văzut. Am revenit. Frumos, fără unele aspecte, ar fi fost și ideal. DAR ÎN FINE, mă bucur de experiența oferită.

  • Sper să devin voluntară, cu acte în regulă.

Încă nu. Voluntară am fost. Și la Anime”est, și la Campania ”De la mame pentru mame”. Mai am timp, sper.

  • Sper să trec cu brio de anul I la masterat, și poate să obțin o bursă ca să îmi achit măcar o parte din contract, că nu de alta, dar scutecele se duc repede ca apa la vale ;)

Realizat. Dar sper să am bursă și pentru ultima jumătate de an.

  • Sper ca poate să revin la Publika.md. Mi-e dor de ce făceam acolo.

Încă nu…

  • Sau să-i aduc Mirunei un frățior cadou de Anul Nou :D

Parțial realizat. De Anul Nou, nu, dar de PAȘTI, la sigur… confirmat! :)

  • Și mai sper, că poate nu vine totuși END-ul Terrei, că aș tare vrea să ajung și eu soacră mică și soacră mare.

Uraa… Am trecut de 21 decembrie. Așa că o sa ajung și soacră mare și soacră mică!

Plus la acestea… am reușit să mă implic în câteva proiecte de dezvoltare personală. Mulțumesc Cij-ului pentru experiența acumulată în domeniul jurnalismului Economic. Mulțumesc și IPP-ului pentru cunoștințele în domeniul problemei transnistrene.

Mulțumesc Ligii Tineretului pentru Premiul Studentul ANULUI 2012. Mulțumesc echipei Plural Plus pentru premiul oferit în cadrul concursului de video/foto pe tema migrației.

Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizările acestea. În special pentru YooBEE, pentru mama, pentru mama-soacră, tata-socru, soră, unor cumetri (știi ei care, că am 13).

Sănătate și LA MULȚI ANI!!!