Nu, eu nu cred în toate bravadele voastre și sarcasm, și ironie, și brutalitatea asta a voastră. Nu cred că toți voi, cei care urlați pe la colțuri că nu există dragoste și *Long Live Free Sex* chiar credeți în asta. Nu cred că nu visați la omul care să vă fie alături. Nu cred că nu așteptați în fiecare seară la 513, Kira’s sau EliPili, la Cocos, Graffitti sau Krysha, la Valentina, OffSide sau Crama că cineva o să vină în viața voastră. Nu cred că vă este indiferent cu cine vă culcați. Nu cred că stați în cluburi și cîrșme pînă după miezul nopții de dragul statului acolo. Vă este frică să mergeți acasă, în frig și singurătate.
Eu azi recunosc, și cred că mîine dis-de-diminecioară șterg postarea asta de pe blog ca fiind una rușinoasă și nedemnă de existență. Mi-e frică. Pentru prima oară îmi este atît de frică. Și asta mă sperie și mai mult.
Cu fiecare zi tot mai tare mă tem că am să mor și n-am să mor alături de omul drag. Că am să fiu singură. Că nu va fi cineva, care să-mi strîngă degetele și să mi le încălzească. Să-mi spună că mă iubește înainte ca să se termine totul.
Eu îmi iubesc părinții, sora, nepotul, toate rudele dintr-un capăt pînă-n altul! Dar știți voi despre ce vorbesc. Eu azi simt frica cu fiecare celulă.
Frica de singurătate.Frica că nu voi avea ocazia să alăptez un îngeraș cu ochii ca ai lui taică-su.Frica că nu va veni ziua ceea cînd soțul meu va veni de la lucru obosit, seara, în casă vor fi arome de cină și casa va răsuna de hlizituri de copii care au să-i alerge în întîmpinare să i se anine de picioare și să-l hărțuiască cu dragostea lor. Frica să mor înainte să spun că iubesc și omul cela va crede că eu niciodată nu l-am iubit.Frica că n-am să văd cum soțul meu merge cu ambii copii pe umeri. Sau cum aleargă pe malul mării. Sau cum îi învață ce înseamnă off side. Frica că nu va veni ziua cînd am să iubesc.
A naibii drog. Odată încercat, eu nu mă pot opri. Tot vreu, și vreu...
Și nu-i legată frica asta cu panica despre 21.12. N-are nici o treabă.
